Campioana României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj, a aflat doar în Ucraina că meciul cu BC Prometey din Top16 Basketball Champions League, din 1 februarie, nu se va mai juca. Gazdele au 11 jucători infectaţi cu Covid-19 şi au cerut amânarea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Deşi obţine succes după succes în Basketball Champions League, campioana României este urmărită parcă şi de ghinion.

După o primă victorie răsunătoare în Spania, cu Unicaja Malaga, U BT Cluj a aflat abia joi adversara din următorul meci, BC Prometey din Ucraina, care a câştigat disputele cu israelienii de la Holon.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

U BT Cluj a plecat încă de duminică dimineaţa spre Ucraina, pentru meciul din 1 februarie, cu o escală de 7 ore la Istanbul, iar la destinaţie a aflat că meciul de marţi nu se poate juca, din cauza a 11 teste pozitive la Covid-19 în lotul adversarei. Aşa că, jucătorii clujeni vor face cale întoarsă fără a juca.

Nici în Liga Naţională nu vor putea evolua, în 5 februarie, meciul cu CSO Voluntari fiind şi el amânat din aceleaşi motive.

Teoretic, U BT Cluj ar urma să joace tot în BCL, în grupa K, pe teren propriu, cu Filou Oostente, în 7 februarie, pe teren propriu, meci contând pentru etapa a 3-a.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.