Câţiva turişti străini aflaţi în vizită la Marsilia pentru a urmări concursuri din cadrul Jocurilor Olimpice au fost victimele unor jafuri, au declarat surse din poliţie pentru Le Figaro.
Doi turişti australieni veniţi în oraş pentru Jocurile Olimpice au depus o plângere la poliţie după ce le-au fost furate valizele în apropiere de Gara Saint-Charles, în noaptea de duminică spre luni.
Potrivit relatărilor lor, au fost acostaţi de doi indivizi pe stradă, înainte ca unul dintre ei să fie lovit cu pumnul în stomac. Infractorii au profitat de situaţie pentru a pune mâna pe valizele victimelor, care conţineau bani, articole de marochinărie de lux şi un Rolex. O anchetă a fost deschisă.
Cu o zi înainte, o turistă din Noua Zeelandă se prezentase la una dintre secţiile de poliţie ale oraşului pentru a depune o plângere. Victima, care se afla şi ea la Marsilia cu ocazia Jocurilor Olimpice, fusese jefuită cu două zile înainte în Malmousque, un cartier din arondismentul 7 renumit pentru micul său port şi priveliştea sa asupra mării. În timp ce se plimba prin zonă, un hoţ a profitat de neatenţia ei pentru a-i lua mai multe obiecte personale pe care le avea în geantă. De asemenea, a fost demarată o anchetă pentru a se încerca depistarea hoţului sau hoţilor de buzunare.
La fel ca Parisul, în oraşul Marsilia se află mai mulţi poliţişti străini pentru a oferi cel mai bun sprijin posibil turiştilor care doresc să depună plângeri. De asemenea, în apropierea locurilor de desfăşurare a evenimentelor sportive se află o serie de "secţii de poliţie mobile", care vor primi sesizările sau mărturiile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.