Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Naţiunilor, ediţia 2024-2025, va avea loc, joi, de la ora 19:00, la Paris. România va evolua în Liga C, fiind prima naţională în cea dintâi urnă valorică.
Componenţa urnelor din Liga C:
Urna 1: ROMÂNIA, Suedia, Armenia, Luxemburg
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urna 2: Azerbaidjan, Kosovo, Bulgaria, Insulele Feroe
Urna 3: Macedonia de Nord, Slovacia, Irlanda de Nord, Cipru
Urna 4: Belarus, Lituania/Gibraltar*, Estonia, Letonia
*Cele două formaţii vor disputa un meci de baraj în luna martie pentru a se stabili formaţia ce va fi în Liga C. Pierzătoarea va merge în Liga D.
Tragerea la sorţi va începe cu Liga D şi se va încheia cu Liga A. În Liga C există o singură restricţie, Azerbaidjan şi Armenia nu vor putea face parte din aceeaşi grupă. Echipele vor fi extrase din urne în ordine. Mai exact, în fiecare grupă se va extrage câte o echipă din fiecare urnă, începând de la prima şi până la a patra. Poziţia în grupă va fi aceeaşi cu cea a urnei din care este extrasă.
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:
Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024
Fazele finale sunt programate în martie 2025.
Potrivit FRF, selectionerul României, Edward Iordănescu, nu va putea fi prezent la eveniment. Acesta încă se reface după o boală sezonieră. Naţionala României va fi reprezentată la tragere de antrenorul secund Ionel Gane.
UEFA Nations League 2024/25 va conta şi pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Campionatul Mondial din 2026. Cel mai bine clasate 4 formaţii în Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund.
Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naţionale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.