Srdjan Djokovici, tatăl tenimenului sârb Novak Djokovici, este de părere că fiul său trebuie lăsat să dispute primul grand slam al anului.
Potrivit tatălui jucătorului, Novak caută o scutire medicală, iar comisia medicală nu s-ar fi hotărât dacă îi acordă sau nu, informează lefigaro.fr.
"Trebuie să decidă dacă îl vor lăsa pe Novak să intre. Dacă decid să nu-l lase să intre, trebuie să-şi asume decizia lor. A câştigat Australian Open de nouă ori, acum vrea să joace, dar trebuie să îi permită să facă asta. Novak va face ceea ce crede că este mai bine pentru el, nimeni nu-i va influenţa opinia", a declarat Srdjan, pentru un post de televiziune sârb.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Participarea lui Novak Djokovici la primul grand slam al anului este încă sub semnul întrebării, deşi liderul ATP, care nu precizat dacă este vaccinat sau nu, este înscris la Australian Open, dar şi la Cupa ATP de la Sydney, prima competiţie masculină din 2022. Condiţia organizatorilor pentru a participa la turneele din Australia este ca jucătorii să fie vaccinaţi sau să beneficieze de o scutire medicală. Cunoscut ca un "antivaccinist", sârbul nu s-ar încadra în niciuna dintre cele două condiţii.
"Dacă Novak vine, va fi vaccinat sau va avea o scutire medicală”, a spus directorul turneului şi al federaţiei australiene, Craig Tiley, potrivit BBC.
Tiley a adăugat că "unui mic procent” dintre jucătorii şi membrii staff-urilor nevaccinaţi i se va acorda scutire medicală. El a spus că nu cunoştea niciun jucător care a informat organizatorii că are nevoie de o scutire.
Tennis Australia a menţionat că solicitările pentru o scutire vor fi examinate iniţial de un grup independent de medici din domeniile imunologiei, bolilor infecţioase şi medicinii generale.
Aplicaţiile care îndeplinesc criteriile naţionale stabilite de Grupul Tehnic Consultativ Australian pentru Imunizare (ATAGI) vor fi supuse unei a doua analize, ce va fi efectuată de un grup de experţi medicali desemnat de guvern, Comitetul Independent de Examinare a Excepţiilor Medicale.
Printre motivele excepţiilor medicale se numără un "eveniment advers grav atribuit unei prime doze de vaccin aprobat". Un eveniment este considerat grav dacă a dus la spitalizare sau a dus la o invaliditate/incapacitate semnificativă.
La categoria "scutiţi" de vaccinare intră şi cei care au fost infectaţi cu virsul Sars-CoV-2 după 31 iulie 2021. Scutirea medicală trebuia solicitată până la 10 decembrie, cel târziu.
Australian Open va avea loc între 17 şi 30 ianuarie 2022.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.