Milton Guirado Theodoro da Silva, tatăl legendarului Ayrton Senna, a decedat, miercuri, în locuinţa sa din Sao Paulo, informează mundodeportivo.es.
Cunoscut ca "Miltao", el a fost căsătorit cu Neyde Joanna Senna, mama lui Ayrton, cu care a mai avut doi copii, Viviane şi Leonardo. A fost bunicul copiilor lui Viviane, Bruno Senna, de asemenea fost pilot de Formula 1, şi Bianca.
Milton Guirado Theodoro da Silva a fost un personaj cheie în cariera lui Ayrton în sporturile cu motor, urmându-l mereu pe circuite, de la primii paşi în lumea karturilor până la evoluţiile în F1, unde a reuşit să devină unul dintre cei mai mari piloţi din istorie, până la moartea sa după accidentul grav suferit pe circuitul de la Imola, în 1994.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.