Stadionul Municipal Sibiu a fost reomologat de LPF şi urmează să primească omologarea din partea UEFA, a anunţat, joi, primăria municipiului Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“În urma unei vizite la faţa locului a reprezentanţilor LPF şi UEFA, Stadionul a fost reomologat de Liga Profesionistă de Fotbal din România şi omologat UEFA categoria IV, documentele oficiale urmând să ne fie comunicate. Astfel, pe Stadionul din Sibiu se pot desfăşura meciuri din Liga I din România, precum şi meciuri din campionatele europene. La finalul săptămânii trecute s-a recepţionat şi noul gazon hibrid, mai performant şi mai durabil”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Marţi, 2 iulie, a avut loc o vizită la stadion a reprezentanţilor LPF şi UEFA. Stadionul a obţinut reomologarea la categoria I, cea mai înaltă, din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.

În ceea ce priveşte omologarea UEFA, demersurile au început în 2022, imediat după finalizarea lucrărilor, şi totul s-a încheiat acum, cu această vizită la faţa locului din partea unor reprezentaţi ai acestui organism. Stadionul sibian îndeplineşte toate condiţiile sportive solicitate de regulamente pentru desfăşurarea meciurilor oficiale, printre care se numără dimensiunile terenului, capacitatea, dotările vestiarelor pentru jucători şi oficiali şi facilităţi pentru mass media. Astfel, reprezentanţii UEFA prezenţi la Sibiu au confirmat acordarea omologării UEFA IV, urmând ca până la finalul acestei săptămâni să se transmită şi documentele oficiale care o atestă.

Stadionul Municipal Sibiu are un nou gazon, în urma unor lucrări în valoare de 3,1 milioane de lei, realizate de firma Sports Fields SRL. Gazonul hibrid are o suprafaţă ranforsată, alcătuită dintr-un component sintetic şi unul natural. Acesta a fost cultivat într-o fermă din Milano specializată în producţia de gazoane pentru stadioane, acelaşi tip de suprafaţă de joc fiind instalată, spre exemplu, pe faimoasa Allianz Arena din München. Şi lucrările au fost mai speciale - rulourile de gazon au fost transportate din Italia cu 25 de camioane frigorifice. În total s-au instalat 8.400 mp de gazon hibrid în doar 3 zile.

Noul gazon este mai durabil, putând fi utilizat de 2 ori mai mult pentru meciuri şi antrenamente decât cel anterior. Datorită calităţii şi proprietăţilor sale, sportivii nu îl vor simţi ca un gazon artificial, ci exact ca unul natural. Pentru întreţinerea acestuia, Serviciul Baze Sportive a achiziţionat unităţi de fotosinteză, maşini de tuns moderne cu tăiere elicoidală, precum şi un aerator autopropulsat special pentru acest tip de suprafaţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.