O delegaţie a European Athletics a vizitat recent Cluj Arena în vederea verificării condiţiilor oferite pentru găzduirea, în premieră pentru România, a Campionatului European de Atletism pe echipe, cu probe pe un stadion, eveniment care va avea loc în perioada 19-20 iunie 2021.
„Experţii care au vizitat stadionul au fost extrem de încântaţi de condiţiile pe care le oferim atleţilor şi staff-urilor tehnice. Ne bucurăm să putem găzdui pe stadionul emblemă al Clujului şi al întregii Transilvanii un nou eveniment sportiv de înaltă ţinută”, a declarat preşedintelel Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Experţii tehnici prezenţi la Cluj au prezentat în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii stadionului cerinţele tehnice în vederea bunei organizări a competiţiei sportive, avansând şi propunerile de implementare a acestora. În urma discuţiilor, gazda competiţiei, Cluj Arena, a reconfirmat faptul că va implementa toate cerinţele referitoare la transmisia televizată, amplasarea echipamentelor tehnice de cronometraj şi măsurare, a sistemelor video şi de comunicaţii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Campionatul European de Atletism pe Echipe, Liga 1 care se va desfăşura pe Cluj Arena va reuni la start 13 echipe reprezentative: Belarus, Belgia, Cehia, Elveţia, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Olanda, Suedia, Turcia, Norvegia şi România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.