Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a declarat, sâmbătă, la conferinţa de presă după înfrângerea din meciul cu Yanina Wickmayer, că a făcut mici greşeli în momentele importante şi consideră că a pierdut la mingile de break pe care le-a ratat pe serviciul adversarei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Un meci lung în care am avut foarte multe şanse pe care, din păcate, nu am reuşit să le fructific. Au fost mici greşeli în momentele importante pe care mi le asum. Am luptat până la final, dar doar atât s-a putut astăzi. Îmi pare rău pentru echipă, mi-aş fi dorit să aduc un punct astăzi, mai ales că am fost atât de aproape. M-a durut puţin piciorul drept, dar nu a influenţat jocul meu. Vin după an grei în care am crezut că nu voi mai reveni. Mă bucur că am revenit în echipa de Fed Cup. Au fost momente pe care trebuia să le fructific. Consider că eu am pierdut meciul, trebuia să fiu mai agresivă. N-am pierdut din cauza serviciului, ci la mingile de break pe retur. Sunt mai multe emoţii când joci pentru ţară, mai ales că joci o dată pe an în Fed Cup. Fizic sunt bine, nu cred că vor fi probleme pentru mâine. Mai am multe de îmbunătăţit la jocul meu, dar am nevoie de consistenţă şi disciplină. Am încercat să închei repede punctele, dar suprafaţa este lentă", a spus Cîrstea.

Căpitanul nejucător al echipei României, Ilie Năstase, consideră că ambele meciuri au fost de calitate bună: "A fost un meci greu, mai ales pentru Sorana care pierde pe muchie de cuţit. A pierdut la câteva mingi. Să joci trei ore şi jumătate în sală este foarte greu. Ambele meciuri au fost de calitate bună. Trebuie să fim mulţumiţi că s-a jucat un tenis frumos. Nu ne uităm la clasament, dar belgiencele au jucat un tenis foarte bun".

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Sorana Cîrstea, locul 62 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (4), 5-7, 7-5, de Yanina Wickmayer, locul 60 WTA, astfel că scorul întâlnirii de la Bucureşti, dintre România şi Belgia, din Cupa Federaţiei este de 2-0 în favoarea oaspetelor, după prima zi de întreceri.

Partida a durat trei ore şi 18 minute.

În primul meci al întâlnirii România - Belgia din Cupa Federaţiei, Monica Niculescu, locul 36 WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-4, de Kirsten Flipkens, locul 74 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.