Ministerul Tineretului şi Sportului a semnat cu Sindicatul Naţional Sport şi Tineret / Federaţia PUBLISIND Acordul şi Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi subordonate MTS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Pentru membrii de sindicat s-a semnat un acord în temeiul art.153 din Legea nr.62/2011 – Legea dialogului social prin care le sunt acordate şi alte beneficii: zile libere suplimentare pentru evenimente familiale deosebite, un plus de patru zile lucrătoare la concediul de odihnă pentru salariaţii care lucrează în condiţii vătămătoare de muncă, decontarea cheltueililor privind taxele, atestările şi cotizaţiile necesare exercitării profesiei, decontarea cheltuielilor efectuate în interes de serviciu, reducerea programului lunar cu 3 zile pentru lideri şi vicelideri pentru desfăşurarea activităţii sindicale, timpul astfel acordat fiind considerat timp efectiv lucrat în unitate. Salariaţii membri ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret beneficiază de o zi liberă plătită în data de 6 aprilie – Ziua internaţională a sportului pentru dezvoltare şi pace", se arată într-un comunicat al sindicatului.

Potrivit sursei citate, Ministerul Tineretului şi Sportului se obligă să nu iniţieze nici un act normativ şi/sau act administrativ cu caracter normativ care priveşte relaţiile de muncă ale salariaţilor membri ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret fără consultarea organizaţiei sindicale semnatare a prezentului acord şi se recunoaşte dreptul reprezentanţilor organizaţiei semnatare a prezentului acord de a urmări la locul de muncă modul în care sunt respectate drepturile salariaţilor, membrii ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, prevăzute în contractele individuale de muncă şi raporturile de serviciu în cazul în care, în urma procesului de descentralizare a competenţelor din domeniile tineret şi sport, unităţi din subordinea MTS vor fi preluate de administraţia publică locală.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Convenţiile încheiate între minister şi sindicat produc efecte asupra salariaţilor din Sport şi Tineret, funcţionari publici şi personal contractual, din toate instituţiile teritoriale din subordine, pentru o perioadă de 24 de luni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.