FIFPRO, sindicatul mondial al jucătorilor, şi Asociaţia Mondială a Ligilor de Fotbal au solicitat joi FIFA să modifice calendarul pentru Cupa Mondială a Cluburilor din 2025. Organizaţiile ameninţă că îşi vor duce revendicările în instanţă, relatează AFP.
Într-o scrisoare trimisă la 2 mai preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, a cărei copie a fost obţinută joi de AFP, ligile şi FIFPro susţin că în prezent calendarul competiţiilor de fotbal a depăşit "punctul de saturaţie". Viitoarea Cupă Mondială a Cluburilor, cu 32 de echipe, este programată între 15 iunie şi 13 iulie 2025.
Aceste modificări de calendar au creat "prejudicii economice" pentru ligile naţionale şi au împins jucătorii "dincolo de limitele lor". Aceştia cer Consiliului FIFA să reprogrameze Cupa Mondială a Cluburilor şi să redeschidă discuţiile privind calendarul internaţional pentru perioada de până în 2030.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"În cazul în care FIFA refuză să se angajeze în mod oficial să rezolve problemele de mai sus la următoarea reuniune a Consiliului, vom fi nevoiţi să ne sfătuim membrii cu privire la opţiunile de care dispun, atât individual, cât şi colectiv, pentru a-şi proteja în mod proactiv interesele", susţin contestatarii. "Aceste opţiuni includ o acţiune în justiţie împotriva FIFA, pentru care am solicitat consultanţă externă de specialitate", adaugă aceştia.
Într-un comunicat, FIFA a precizat că "datele Cupei Mondiale a Cluburilor au fost stabilite astfel încât să fie în armonie cu calendarul internaţional, pentru a lăsa suficient timp între finala turneului şi începerea sezonului în multe campionate naţionale". În plus, "ar trebui să se garanteze un minim de trei zile de odihnă între meciuri pentru a păstra bunăstarea jucătorilor", a adăugat federaţia internaţională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.