Simona Halep, locul 22 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-0, pe italianca Jasmine Paolini, locul 51 WTA şi cap de serie numărul 7, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Linz. Simona Halep a declarat, după victoria obţintă în faţa italiencei Jasmine Paolini şi după ce a revenit de la 4-6, 1-3, că principiul ei acum este să lupte până la final.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Halep spune că principiul ei acum este să lupte până la final: Am crezut că am o şansă de a câştiga, de a întoarce meciul, de aceea am luptat până la capăt

Simona Halep a reuşit, miercuri, una dintre revenirile ei marcă înregistrată, prima după accidentarea suferită în luna mai. Condusă o bună perioadă din partidă, surclasată chiar, ea a revenit ca pe vremurile bune, prin luptă, prin refuzul de a ceda, prin inteligenţă, superioritate psihică şi experienţă. Această întâlnire, cu o jucătoare incomodă, inimoasă şi curajoasă, arată că Halep este pe calea corectă a revenirii către vârful ierarhiei tenisului mondial. Deocamdată, ea revine în Top 20 WTA, dar drumul către înălţimile sportului în care evoluează este lung şi ar trebuie făcut în anul ce va veni.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Paolini a început allegro meciul. Micuţa jucătoare italiană a zburdat pe teren, a punctat cu excelenta ei lovitură de dreapta, a servit incredibil pentru înălţimea ei (1,6 metri) şi a lăsat impresia că este singură pe teren. Halep a fost lentă, neinspirată, a servit slab şi nicio lovitură nu a ajutat-o. A jucat scurt, aducând-o pe rivală în interiorul terenului şi a luat doar două puncte în primele trei ghemuri, cadouri venite de dincolo de fileu.

La 0-3, după un break în ghemul secund, românca a pus primul ghem pe tabelă şi jocul s-a mai echlibrat. Paolini a condus cu 5-2, scor la care Halep şi-a câştigat greu serviciul, după un ghem de peste opt minute, apoi a reuşit primul ei break din partidă, la primele mingi avute. Din nefericirea revenirea de la 2-5 la 4-5 a fost tot ce a putut Halep în setul I, pentru că imediat şi-a pierdut serviciul, scor 4-6, după 42 de minute de joc.

În setul al doilea, fostul lider WTA a fost mai agresivă, a alergat mai mult, a luptat din toate puterile, a reuşit câteva puncte spectaculoase, cu care a revenit de la 1-3, şi a reuşit să spargă defensiva foarte bună a jucătoarei italiene. Paolini şi-a continuat jocul exuberant o perioadă şi a părut să o poată ţine la respect pe titrata ei adversară. Însă, uşor, uşor, sub puterea loviturilor Simonei, Paolini a început să cedeze teren şi să greşească mai mult. Italianca şi-a pierdut acurateţea la serviciu, iar Halep a ştiut să profite.

Românca a început cu break setul al doilea, dar italianca a răspuns cu trei ghemuri la rând. De la 1-3 şi minge de 1-4, Halep a revenit şi a egalat cu multă muncă, iar la 4-4 a avut o minge de break, ratată cu uşurinţă. La 5-5, sportiva română a câştigat pe serviciul adversarei, la 0, a luat şi ghemul următor, tot la 0, şi a egalat la seturi, după 7-5 şi după o oră şi 35 de minute.

Simona Halep a evoluat en fanfare în decisiv, sigură, cu lovituri nemiloase, inspirată şi precisă, calităţi pe care nu le-a arătat în primul set. Cu un joc aproape de potenţalul ei, dar şi cu o adversară care s-a stins treptat după începutul incendiar, jucătoarea din Constanţa a reuşit să pună capăt meciului, cu un 6-0, după două ore şi 14 minute de joc.

Halep va evolua în turul următor cu Jaqueline Cristian, locul 100 WTA, lucky loser, sau cu rusoaica Veronika Kudermetoba, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 4.

Calificarea în semifinale este recompensată la competiţia din oraşul austriac cu un premiu de 8.144 de euro şi cu 110 puncte WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.