Simona Halep a declarat că se înţelege bine cu noul ei antrenor, Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut. Ea spune că, după 20 de ani de tenis, nu mai poate schimba prea multe în jocul ei din punct de vedere tehnic şi tactic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am un antrenor român, cineva cu care am lucrat înainte, chiar şi pe vremea când colaboram cu Darren. Numele lui este Daniel Dobre. Am lucrat şi înainte de Darren, mă cunoaşte destul de bine şi sunt bucuroasă de această decizie. Am încredere în el şi am avut o bună colaborare în trecut. Cel mai important lucru este că mă simt bine cu el. Avem o bună conexiune şi asta face lucrurile mai uşoare. Am avut trei ani plini de sfaturile lui Darren, pe care pot să-i descriu ca fiind cei mai buni. Este dificil să aleg doar unul. Faptul că un antrenor are încredere şi crede în tine, asta este cel mai bun lucru pentru un jucător ca să se simtă liber şi încrezător pe teren. Am nevoie să simt o conexiune, o inspiraţie. Întotdeauna vrei un antrenor cu cea mai bună tehnică, dar după 20 de ani de tenis, nu mai poţi schimba mult din punct de vedere tehnic şi tactic. Pentru mine, cel mai important lucru este această conexiune", a declarat Halep, la Miami, într-o conferinţă de presă, potrivit site-ului WTA.

Halep a anunţat, miercuri, că noul ei antrenor este Daniel Dobre, cu care a mai lucrat în trecut, chiar şi în perioada în care era pregătită de Darren Cahill.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Simona Halep a anunţat după turneul de la Doha, de luna trecută, că nu va continua colaborarea cu antrenorul Thierry Van Cleemput. Românca a lucrat cu tehnicianul belgian doar la competiţia din Qatar. 

La finalul anului trecut, ea a încheiat o colaborare de peste trei ani cu australianul Darren Cahill.

Halep va evolua, din această săptămână, la turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.