Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a afirmat, în scandalul acuzaţiilor folosirii unor reţele de troli în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, că AEP a solicitat, joi, principalelor platforme de social media - TikTok, Facebook şi Instagram - să verifice dacă există fluxuri semnificative de comunicaţii, iar în cazul în care au identificat aşa ceva, să ia măsurile corespunzătoare şi să informeze şi Autoritatea Electorală Permanentă în acest sens. ”Eu pot să vă spun că dacă vom descoperi astfel de situaţii, vom vedea sursele de finanţare şi modul în care au fost plătite aceste activităţi pentru că nimeni nu face ceva gratis în această privinţă şi avem posibilitatea să confiscăm sumele astfel cheltuite, să aplicăm sancţiuni contravenţionale şi dacă considerăm că s-a săvârşit o faptă penală avem obligaţia să sesizăm autorităţile competente”, a declarat Greblă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Toni Greblă a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, despre acuzaţiile aduse candidatului independent Mircea Geoană că ar benefgicia de serviciile unei reţele de troli în campania electorală şi dacă a avut o discuţie cu cei de la ANCOM în acest sens. 
”Noi colaborăm mai de multă vreme pe acest subiect, nu neapărat pe subiectul troliilor, ci pe subiectul necesităţii de a combate fake-news-urile, dezinformarea şi defăimarea, care au început să devină specifice campaniilor electorale, campaniilor media, de altfel. Şi sigur că şi în cursul zilei de ieri şi astăzi am avut discuţii atât cu conducerea ANCOM-ului, cât şi cu conducerea Ministerului Digitalizării şi în acest sens Autoritatea Electorală Permanentă astăzi în cursul dimineţii a solicitat principalelor platforme TikTok, Facebook şi Instagram, să verifice dacă există fluxuri semnificative de comunicaţii, dacă există indicii că anumiţi candidaţi la alegerile prezidenţiale, în general, dacă în contextul campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui a identificat astfel de posibilităţi şi dacă le-a identificat, să ia măsurile corespunzătoare şi să ne informeze şi pe noi în acest sens”, a declarat Toni Greblă. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a fost întrebat dacă a avut discuţii cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne pe acest subiect.  
”Nu am avut discuţii cu Ministerul de Interne şi, aşa cum am declarat şi ieri, Autoritatea Electorală Permanentă, în afară de spaţiul public nu a primit nicio sesizare oficială din partea unui organism a statului român şi nici de la persoane fizice sau alte persoane juridice”, a explicat preşedintele AEP.
Întrebat ce se întâmplă în cazul în care sunt identificate astfel de mesaje de propagandă, Toni Greblă a răspuns: ”Există o obligaţie pentru platformele de social media, care au obligaţia să îndepărteze, să şteargă aceste postări. Apoi tot ea mai are posibilitatea să închidă acele conturi. În ceea ce priveşte Autoritatea Electorală Permanentă eu pot să vă spun că dacă vom descoperi astfel de situaţii, vom vedea sursele de finanţare şi modul în care au fost plătite aceste activităţi pentru că nimeni nu face ceva gratis în această privinţă şi avem posibilitatea să confiscăm sumele astfel cheltuite, să aplicăm sancţiuni contravenţionale şi dacă considerăm că s-a săvârşit o faptă penală avem obligaţia să sesizăm autorităţile competente”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.