Formaţia italiană Parma, antrenată de românul Cristian Chivu, a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 2-2, cu echipa Lazio Roma, în etapa a 34-a din Serie A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jacob Ondrejka a deschis scorul pentru Parma încă din minutul 3, şi a fost periculoasă în startul meciului, apoi gazdele au preluat controlul, au avut posesia, dar nu au putut străpunge apărarea lui Chivu şi prima repriză s-a terminat cu oaspeţii în avantaj minim.

Istoria s-a repetat după pauză, când atacantul suedez Ondrejka a înscris în minutul 46 şi Parma conducea cu 2-0. Dennis Man a intrat pe teren în minutul 71, în locul autorului celor două goluri, şi a avut o şansă de a marca în minutul 72. Gazdele au redus din diferenţă în minutul 79, prin Pedro, iar acelaşi jucător a egalat, în minutul 84. Finalul a fost un asediu la poarta lui Suzuki, însă Parma a mai avut o ocazie uriaşă prin Man, care a trimis pe lângă poartă, în minutul 90+3, şi Lazio – Parma s-a terminat 2-2.

La Verona, Cagliari, cu Răzvan Marin titular, a avut o primă mare ocazie în minutul 18 când românul l-a deschis pe Luvumbo, lăsându-l singur cu portarul Montipo, care a respins şutul angolezului. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 30, prin Pavoletti şi au reuşit să ţină de rezultat. Ghilardi (Verona) a fost eliminat, în minutul 85, şi omul care l-a înlocuit pe Răzvan Marin în minutul 81, Deiola, a stabilit rezultatul final, în minutul 90+3. Cagliari s-a impus cu 2-0, iar Florinel Coman a rămas pe banca de rezerve la echipa sardă.

În clasament Cagliari e pe 14, cu 33 de puncte, Parma este a 15-a, cu 32 de puncte, la şapte puncte de primul loc retrogradabil.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.