Selecţionata Romanian Wolves a învins, sâmbătă, la Amsterdam, cu scorul de 46-24, echipa Delta, în Grupa B din Rugby Europe Super Cup.
Lupii au început în forţă meciul şi la prima acţiune pe care au avut-o, Hinckley Voavasa şi-a trimis un balon scurt peste apărarea adversă, i-a pasat apoi lui Kemal Altinok care a sprintat marcând primul eseu al partidei, Rupanu transformă pentru 7-0. Câteva minute mai târziu, Lupii măresc ecartul pe tabelă după un nou eseu reuşit de Adrian Mitu, care a finalizat o acţiune frumoasă construită pe mai multe pase succesive în terenul de 22 advers, 12-0, în minutul 9. Lupii continuă să domine jocul şi presiunea lor se concretizează în noi puncte, Rupanu transformând o lovitură de pedeapsă, 15-0, minutul 15.
Urmează minute de joc în care ambele echipe încearcă să treacă de apărarea adversă, nereuşind să se apropie de terenul de 22 advers. În minutul 28, Daan Van Der Avoird reuşeşte un rebond la şutul lui Marius Simionescu, prinde balonul şi plonjează în terenul de ţintă. Kai Van Kampen transformă pentru 15-7. Două minute mai târziu, Lupii îşi trec în cont o nouă posibilitate de a marca, o tuşă la 5 metri de terenul de ţintă advers, însă arbitrul întâlnirii, portughezul Paulo Duarte consideră că a fost bătută strâmb. Câteva minute mai târziu scenariul se repetă, de această dată tuşa este bătută bine, însă după câteva pase, olandezii reuşesc să recupereze balonul. De altfel, ei sunt cei care reuşesc să domine finalul de meci şi să marcheze prin Ross Bennie-Coulson, încercare transformată de Van Kampen, 15-14, scorul pauzei.
Repriza secundă începe cu eseul reuşit de Jason Tomane, foarte bine deschis de Tudor Butnariu, puternicul centrul rezistând atacurilor a doi jucători de la Delta, pentru a culca balonul în terenul de ţintă. Rupanu a transformat pentru 22-14. Ecartul se măreşte în minutul 49 când Rupanu transformă o lovitură de pedeapsă, 25-14. În minutul 67, Delta pune trei puncte pe tabelă, prin Van Kampen care transformă o penalitate, 25-17. Un minut mai târziu, Lupii se desprind după ce primesc un eseu de penalizare, Monty Leverstein fiind şi eliminat temporar după ce a încercat să prăbuşească intenţionat molul, 32-17. Ecartul creşte după un nou moment de presiune al Lupilor, Vasile Balan culcând balonul după linie pentru un nou eseu, Conache transformă, 39-17. În ultimele 10 minute fiecare echipă mai marchează câte o încercare, Delta prin Wouter Roters, transformat de Mees Van Oord, 39-24, iar Lupii, prin Tomane, care reuşeşte dubla, după o pasă frumoasă a lui Vaovasa, Conache transformă pentru 46-24, scor final.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Lupii câştigă astfel grupa, terminând ediţia din acest an, în urma clasamentului cumulat din cele două grupe, pe locul 4.
Delta
1. Quermy Warmerdam, 2. Ross Bennie-Coulson, 3. Gabor Besuijen, 4. Darius Le Poole, 5. Monty Leverstein, 6. Joris Smits, 7. Wolf Van Dijk, 8. Stijn Alberts, 9, Mark Coebergh, 10. Kai Van Kampen, 11. Daan Van Der Avoird, 12. Mees Geert Voets, 13. Bart Wierenga, 14. Te Campbell, 15. Mees Van Oord
Rezerve: 16. Robbie Coetzee, 17. Delano Jansen Van Der Sligte, 18. Bilaal Egberts, 19. Max Wierda, 20. Quentin Vergahen, 21. Sam Van Beek, 22. Adar Falan, 23. Wouter Roters
Antrenor: Lyn Jones
Romanian Wolves:
1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru C (CS Dinamo), 3. Cosmin Manole (CS Dinamo), 4. Matthew Tweddle (CSA Steaua), 5. Ştefan Iancu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 6.Cristi Chirica (CS Dinamo), 7. Kemal Altinok (SCM USV Timişoara), 8. Adrian Mitu (Soyaux-Angouleme), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timişoara), 10. Hinckley Vaovasa (CS Dinamo), 11. Romeo Corrado-Şteţco (SCM USV Timişoara), 12. Jason Tomane (CSM Ştiinţa Baia Mare), 13. Dylan Schwartz (CS Dinamo), 14. Damian Bonaparte (CS Dinamo), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timişoara)
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 17. Sikote Joji (SCM USV Timişoara), 18. Vasile Balan (CSA Steaua), 19. Virgil Ghenea (CS Poli Iaşi), 20. Cristi Boboc (CSA Steaua), 21. Alin Conache (CSA Steaua), 22. Daniel Plai (SCM USV Timişoara), 23. Mihai Graure (CS Dinamo)
Staff: David Gérard – antrenor principal, Simon Maisuradze – antrenor înaintare, Benjamin Lapeyre – antrenor treisferturi, Michael Dalley – S&C principal, Daniel Carpo – S&C secund, Adrien Hass- S&C secund, Ilie Vlad – medic, Marius Todosi – kinetoterapeut, David Popa – video analist, Iustin Ilioiu – manager.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.