Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu, a declarat, marţi, că aşteaptă un rezultat mare la Roland Garros din partea jucătoarelor române.
"Avem o participare foarte bună la RG, Buzărnescu arată şi ea o formă bună. Aşteptăm să vedem ce fac şi celelalte fete. Eu zic că suntem într-un moment bun. Fetele sunt sănătoase şi sunt într-o formă şi aşteptăm un rezultat mare la RG. Sigur că Simona îşi doreşte să câştige, toată lumea aşteaptă acest grand slam, eu zic că a avut un început de an bun, a adunat multe momente importante. Sperăm să înceapă bine, e foarte important ca primele jocuri să le aibă fără probleme şi să o vedem cu titlu la RG. Cred că ea a avut mereu şanse, au fost trei finale foarte disputate, important este să nu se accidenteze şi să nu aibă meciuri foarte, foarte grele. Rămâne de văzut ce adversare va avea, tenisul feminin este plin de surprize, nu e o reţetă să poţi să-i spui ce-i trebuie pentru a câştiga. Important este să capete încredere în primele meciuri şi să o vedem în finală. Valorile sunt foarte apropiate, aţi văzut că Simona e numărul 1 şi Svitolina e numărul cinci şi se poate întâmpla orice", a declarat Segărceanu.
România este reprezentată de şase jucătoare pe tabloul principal de simplu de la Roland Garros. Până acum, au evoluat patru dintre ele, în prima manşă, trei obţinând calificarea în turul al doilea, Alexandra Dulgheru, Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu, în timp ce Soarana Cîsrtae a fost eliminată.
La ora transmiterii acestei ştiri, evoluează Ana Bogdan, iar mai târziu ar trebui să joace şi Simona Halep.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.