Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde şi americanca Mikaela Shiffrin, staruri ale schiului alpin, şi-au anunţat logodna. În plus, cei doi au anunţat revenirea scandinavului după căzătura gravă suferită în ianuarie, relatează AFP.
Cuplul, oficial împreună din 2021, a postat noaptea trecută pe Instagram fotografii cu momentul emoţionant.
Norvegianul în vârstă de 31 de ani spune că a luat decizia în spital, unde se recupera în urma unei luxaţii la umăr şi a unei laceraţii profunde la gamba dreaptă, provocate de căzătura spectaculoasă din timpul coborârii de la Wengen (Elveţia) din 13 ianuarie.
"Au fost multe suişuri şi coborâşuri, asta este clar, dar unul dintre punctele culminante a fost apropierea de familia mea şi, în special, de Mikaela", a declarat el într-o emisiune care urmează să fie difuzată vineri pe canalul norvegian NRK. "În timpul şederii mele în spitalul din Innsbruck (Austria), mi-am spus că a sosit momentul. Am dat un telefon şi am comandat un inel. Aşa că m-am logodit", a adăugat el.
Mikaela Shiffrin, în vârstă de 29 de ani, a suferit şi ea o căzătură la sfârşitul lunii ianuarie, în Italia, care a ţinut-o departe de circuit timp de o lună şi jumătate, dar a revenit triumfătoare luna trecută, la Saalbach (Austria).
Kilde, care a declarat în februarie că nu era sigur că va putea concura din nou, a precizat că intenţionează să revină. "Am de gând să mă întorc. Simt că este posibil, că este realist", a spus el, potrivit NRK. "Am 31 de ani şi aceasta este cea mai bună vârstă, într-un fel. Pot continua până la 40 de ani, dar trebuie să strălucesc acum. Aşa că trebuie să mă întorc şi să încerc din nou.".
Kilde a câştigat clasamentul general al Cupei Mondiale în 2019-2020, precum şi două globuri la coborâre şi alte două la Super G.
De cinci ori câştigătoare a marelui glob şi dublă campioană olimpică, Shiffrin are în palmares 97 de victorii în Cupa Mondială, dintre care 60 la slalom, disciplina sa preferată, în care a câştigat opt globuri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.