Noël Le Graët, preşedintele retras temporar al Federaţiei Franceze de Fotbal, „neagă toate (acuzaţiile) de hărţuire morală sau sexuală sau orice alte infracţiuni penale”, conform unui comunicat transmis, marţi, AFP, ca reacţie la deschiderea unei anchete.
În acest text transmis de avocaţii săi, Le Graet, în vârstă de 81 de ani, este surprins să afle „din presă” despre deschiderea unei anchete pentru hărţuire morală şi sexuală şi vorbeşte despre „numeroasele ingerinţe şi presiuni politice” care au venit, susţine el, de la ministrul sportului Amélie Oudéa-Castéra, în cadrul auditului efectuat de minister.
Şeful fotbalului francez, în funcţie din 2011, „denunţă aceste anunţuri repetate prin intermediul presei care intervine în timp ce misiunea Inspecţiei nu şi-a prezentat încă raportul provizoriu”.
„În această anchetă administrativă, care este vădit incriminatoare, Noel Le Graët nu a avut nici posibilitatea de a lua cunoştinţă de elementele care îl privesc şi nici posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile în apărare, ceea ce aduce atingere gravă drepturilor esenţiale ale apărării”, se arată în comunicat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Parchetul din Paris a anunţat, marţi, deschiderea unei anchete pentru hărţuire morală şi sexuală împotriva lui Noël Le Graët, preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF).
Potrivit parchetului din Paris, solicitat de AFP, luni a fost deschisă o anchetă pentru hărţuire morală şi sexuală în urma unui raport care îl vizează pe Noël Le Graët.
Acest raport a fost realizat la 13 ianuarie de auditorii Inspectoratului General pentru Educaţie, Sport şi Cercetare (IGESR), potrivit Le Monde.
Bretonul în vârstă de 81 de ani a fost retras de la preşedinţia FFF la finalul şedinţei comitetului executiv din 11 ianuarie. Absenţa acestuia este în vigoare până la publicarea rezultatelor auditului comandat de Ministerul Sportului, programat în mod normal pentru sfârşitul lunii. Philippe Diallo, vicepreşedintele organizaţiei, este cel care asigură interimatul.
Le Graet a fost sub tirul criticilor după ce a afirmat că nu ar fi afectat dacă Zinedine Zidane ar prelua naţionala Braziliei, subliniind că dacă acesta l-ar fi sunat pentru a veni la echipa Franţei, în locul lui Didier Deschamps, nu i-ar fi răspuns.
De asemenea, săptămâna trecută, impresara Sonia Souid a denunţat, într-un lung interviu acordat L'Équipe, comportamentul nepotrivit al lui Noel Le Graet. Agentul de jucători spune că Le Graet o vedea doar ca pe cineva cu "doi sâni şi un fund".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...