Jandarmeria Bucureşti anunţă că la finalul partidei România – Bulgaria s-au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, dintre care una societăţii de pază şi protecţie.
Cele patru sancţiuni sunt în valoare totală de 4.000 de lei.
Cea aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, de 2.000 de lei, a fost pentru nerespectarea obligaţiilor ce-i revin.
Jandarmeria Capitalei a mai anunţat că s-a constatat şi întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Echipa României încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul meci susţinut de tricolori înainte de Euro-2024, marţi, pe Stadionul Steaua.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.