Echipa naţională U20 a României a încheiat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 2-2, în amicalul cu echipa naţională U20 a Elveţiei.
În meciul de la Târgovişte portarul tricolorilor, Răfăilă a primit un balon de la un apărător, apoi a degajat greşit, într-un adversar şi mingea trecut puţin pe lângă poartă, în minutul 4. Elveţienii au deschis scorul în minutul 24, prin Kacuri, din centrarea lui Chipperfield. Oaspţii şi-au majorat avantajul în minutul 45, la golul lui Giger. Tricolorii au revenit în meci cu golul marcat de Atanas Trică, în minutul 52, şi au egalat în minutul 89, din lovitura liberă executată perfect de Radaslavescu.
România U20 – Elveţia U20 s-a încheiat 2-2 după o repriză secundă în care elevii lui Costin Curelea au evoluat mult mai bine decât în prima.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
România a evoluat în formula: Răfăilă - M. Ţuţu (A. David 70), Ş. Duţu (Al. Musi 46), Paşcalău (I. Pop 83), Şuteu, M. Duţu – Jălade (Renţa 83), R. Pop, A. Florea (Radaslavescu 70) – A. Trică, Boţogan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.