Naţionala de baschet masculin a României a fost învinsă, marţi seară, de reprezentativa Italiei, cu scorul de 88-60 (44-32), în primul meci de la Trentino Basket Cup, turneu de pregătire înaintea meciurilor oficiale din precalificările Eurobasket2021.
În primul meci al zilei, între celelalte două participante, Elveţia şi Coasta de Fildeş, rezultatul a fost 68-69 (35-33).
Astfel, miercuri, în finala mică vor juca învinsele Elveţia şi România, iar pentru trofeu vor lupta Coasta de Fildeş şi Italia.
Tricolorii antrenaţi de Tudor Costescu se pregătesc pentru partidele din faza a treia a precalificărilor FIBA EuroBasket 2021, în grupă cu Slovacia şi Cipru.
În Grupa F, România va avea programul următor: Cipru – România (7 august), România – Slovacia (10 august), România – Cipru (17 august) şi Slovacia – România (21 august).
Doar prima clasată se va califica mai departe, în Grupa A de calificare, unde aşteaptă deja Spania, Polonia şi Israel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.