Rafael Nadal va anunţa joi, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă va fi prezent anul acesta la turneul de la Roland Garros, pentru a-şi apăra titlul cucerit în anul 2022.
Conferinţa de presă va fi organizată joi, la academia lui Nadal, iar surse din apropierea jucătorului spaniol susţin că este posibil ca Rafael Nadal, care va împlini 37 de ani pe 3 iunie, să rateze şi turneul de la Roland-Garros (28 mai - 11 iunie), după forfait-urile declarate succesive pentru Masters 1000 de la Monte-Carlo, Madrid şi Roma.
Rafael Nadal este absent din circuitul ATP de la înfrângerea sa în turul doi de la Australian Open, împotriva lui Mackenzie McDonald. Spaniolul a câştigat de paisprezece ori turneul de la Roland-Garros şi deţine în palmares 22 de titluri de Grand Slam, record pe care îl împarte cu Novak Djokovic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Săptămâna trecută, pe reţelele de socializare a circulat un videoclip care îl arată pe Rafael Nadal oprit în timpul antrenamentului, cu mâinile pe genunchi pentru câteva secunde, cu capul lipit de un gard, înconjurat de antrenorii săi Carlos Moya şi Marc Lopez şi de vărul său Joan Nadal, sparring-partner în acea zi.
Llegan imágenes preocupantes del entreno de hoy de Rafa Nadal. Los plazos de recuperación del psoas hace tiempo que dejaron de cumplirse, y parece evidente que sigue más lejos de su 100% de lo que pensábamos.
— Hugo Durán (@CroniSport) May 11, 2023
Roland Garros, en poco más de 15 días. pic.twitter.com/DG1m619B2o
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.