Iniţiatori ai Superligii au dat publicităţii un comunicat, în noaptea de marţi spre miercuri, după retragerea cluburilor engleze, în care precizează că proiectul, pe care îl consideră benefic pentru întregul fotbal, va fi remodelat.
"Superliga Europeană este convinsă că actualul status quo al fotbalului european trebuie să se schimbe. Propunem o nouă competiţie europeană, deoarece sistemul existent nu funcţionează. Propunerea noastră vizează să permită sportului să evolueze, generând în acelaşi timp resurse şi stabilitate pentru întreaga piramidă fotbalistică, inclusiv să ajute la depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă întreaga comunitate fotbalistică ca urmare a pandemiei. Ar oferi, de asemenea, plăţi de solidaritate sporite material tuturor celor implicaţi în fotbal. În ciuda plecării anunţate a cluburilor engleze, forţate să ia astfel de decizii din cauza presiunii asupra lor, suntem convinşi că propunerea noastră este pe deplin aliniată cu legislaţia şi reglementările europene, aşa cum s-a demonstrat, astăzi, printr-o decizie judecătorească de a proteja Superliga de a acţiunile unor terţe părţi. Având în vedere circumstanţele actuale, vom reconsidera cele mai potrivite etape pentru a remodela proiectul, având întotdeauna în vedere obiectivele noastre de a oferi fanilor cea mai bună experienţă posibilă, sporind în acelaşi timp plăţile de solidaritate pentru întreaga comunitate a fotbalului", se arată în comunicat.
După Manchester City, şi Liverpool, Manchester United, Arsenal, Tottenham şi Chelsea s-au retras din proiectul Superligii europene, care cuprindea 12 mari grupări de pe continent, informează lequipe.fr.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Manchester City a fost primul club care a făcut anunţul oficial că începe procedura de retragere din grupul care a iniţiat proiectul Superligii europeane.
"Manchester City poate confirma că a început oficial procedura de retragere din grupul aflat în procesul de dezvoltare a unui proiect de Superliga Europeană", a anunţat City, marţi seară.
"După ce v-am ascultat (n.r. - pe fani) şi am ascultat şi comunitatea mai largă a fotbalului în ultimele zile, ne retragem din Superliga propusă. Am făcut o greşeală şi ne cerem scuze”, a precizat Arsenal, într-un comunicat, în timp ce Manchester Uniter a menţionat scurt: "Nu vom participa la Superliga europeană".
Tottenham, la rândul său, a evidenţiat consecinţele juridice ale acestei retrageri, după ce au fost semnate mai multe contracte: "Putem confirma că am început oficial procedurile de retragere din grupului de cluburi care dezvoltă în prezent un proiect al Superligii europene."
"Liverpool Football Club poate confirma că implicarea noastră în planurile propuse de a forma o Superligă Europeană a fost întreruptă", a fost comunicatul clubului Liverpool.
"După cum s-a scris mai devreme în această seară, Chelsea Football Club poate confirma că a început procedurile oficiale de retragere din grupul care dezvoltă planuri pentru o Superligă europeană. După ce ne-am alăturat grupului la sfârşitul săptămânii trecute, acum am avut timp să analizăm problema pe deplin şi am decis că participarea noastră la aceste planuri nu va fi în interesul cel mai bun al clubului, al suporterilor noştri sau al comunităţii fotbalului în general", a precizat şi Chelsea.
După prima retragere, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, marţi seară că este "încântat” să o vadă pe Manchester City renunţând la participarea la Superligă, un proiect care a ameninţat fotbalul european cu implozie timp de două zile.
"Sunt încântat să salut revenirea lui City la familia fotbalului european”, a spus liderul UEFA pentru AFP, salutând "marea inteligenţă şi curajul" acestei retrageri, prima dintre cele 12 cluburi promotoare ale proiectului.
Un tribunal din Madrid a interzis, marţi, UEFA şi FIFA să ia orice măsură împotriva lansării Super Ligii, prima victorie legală pentru această competiţie privată disidentă, care a deschis un conflict în fotbalul european, conform deciziei obţinute de AFP.
În acest text, Curtea Comercială nr. 17 din Madrid indică faptul că "a ordonat FIFA şi UEFA (…) să se abţină de la adoptarea oricărei măsuri sau acţiuni sau de a emite orice declaraţie sau comunicat de presă care împiedică sau pune dificultăţi, de formă directă sau indirectă, la pregătirea Superligii de fotbal”.
Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare.
Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.
Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.