Primăria Constanţa a anunţat, miercuri, că demolarea stadionului “Gheorghe Hagi” va începe pe data de 10 iulie, iar în locul acestuia va apărea o arenă modernă cu o capacitate de peste 18.000 de locuri.
Primăria Constanţa a anunţat miercuri, că a emis autorizaţia de desfiinţare pentru construcţiile existente pe amplasamentul complexului situat pe strada Primăverii, iar demolarea efectivă a stadionului “Gheorghe Hagi” va începe pe 10 iulie şi va dura câteva luni.
“Lucrările vor începe de la partea superioară a construcţiilor spre bază, bucată cu bucată, nivel cu nivel, respectând reglementările privind securitatea operaţiunilor de demolare. Construcţia arenei a început în anii 1950, sub conducerea arhitectului Ioan Puşchilă, fiind inaugurată pe 23 august 1954. În anii 1970, stadionul a fost supus unui proces de modernizare, prin suplimentarea capacităţii arenei”, a precizat Primăria Constanţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a transmis că, după 73 de ani, stadionul va fi pus la pământ pentru a face loc unui complex multifuncţional unic.
“Pe amplasament se va realiza un stadion de fotbal cu o capacitate de 18.500 de locuri, care va beneficia de funcţiunile şi suprafeţele necesare încadrării în categoria IV UEFA şi un stadion de atletism cu o capacitate de 1.000 de locuri.
De asemenea, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare: săli de antrenament- atletism indoor, squash/tenis de masă şi fitness, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, spaţii comerciale şi zone de loisir”, a mai menţionat Primăria Constanţa.
Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii şi UAT Constanţa şi are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind cofinanţat de la bugetul local în cuantum de 48.000.000 lei fără TVA pentru lucrări de construcţii şi 5.000.000 lei fără TVA pentru asigurarea de utilităţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.