Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a efectuat o vizită la Tel Aviv şi s-a declarat în favoarea unei candidaturi comune al Israelului şi a altor ţări din Orientul Mijlociu pentru Cupa Mondială din 2030, informeză agenţia Belga, citând surse israeliene.
Israelul are, din septembrie 2020, relaţii diplomatice cu Emiratele Arabe Unite şi cu Bahrain. Anterior, doar două state arabe, Egiptul şi Iordania, aveau relaţii diplomatice cu Israelul.
Celelalte state arabe refuză de zeci de ani orice relaţie cu Israelul până la soluţionarea conflictului cu palestinienii. Israelul şi Emiratele Arabe Unite se aşteaptă la beneficii economice din apropierea lor, dar, mai important, stabilesc o alianţă împotriva duşmanului lor comun, Iranul.
Mai multe ţări din America de Sud, inclusiv Uruguay, Argentina, Paraguay şi Chile, iau în calcul şi ele o candidatură comună pentru a găzdui turneul final de peste nouă ani. Cele patru asociaţii britanice pregătesc, de asemenea, o candidatură comună cu Irlanda, aşa cum a anunţat prim-ministrul Boris Johnson, în primăvară. Portugalia şi Spania şi-au anunţat deja oficial interesul, iar China este văzută şi ea ca un posibil candidat.
Organizarea turneului final urmează să fie atribuită în 2024. După Cupa Mondială din Qatar, în iarna anului 2022, ediţia din 2026 va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic, cu 48 de naţiuni participante pentru prima dată.
FIFA a lansat recent ideea organizării Cupei Mondiale la fiecare doi ani, începând cu 2028, dar proiectul a atras critici puternice în Europa şi America de Sud.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.