Preşedintele clubului Istanbul BB, Goksel Gumuşdag, a declarat, joi, la revenirea la Istanbul după confruntarea cu PSG din Liga Campionilor, că solicită interdicţie pe viaţă pentru arbitri după incidentul din urmă cu două zile al cărui protagonist a fost Sebastian Colţescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“8 decembrie este acum o seară intrată în istorie ca fiind una de luptă împotriva rasismului. 8 decembrie nu va fi doar un simbol pentru Başakşehir, ci şi pentru sportul mondial. Sunt mândru că sunt preşedintele acestei echipe. Discuţiile cu UEFA au decurs foarte bine, mulţumesc UEFA. Am pregătit astăzi o scrisoare pentru Aleksander Ceferin, o vom trimite mâine. Îi vom mulţumi şi în acelaşi timp solicităm să ştim dacă au existat  la Comisia de Disciplină din ţara arbitrilor şi la Comisia de Disciplină a UEFA vreo apărare a acestor arbitri. Noi ne-am arătat atitudinea în faţa întregii lumi. Acum este rândul UEFA. Trebuie ca în cazul acestor arbitri să se dicteze interdicţie pe viaţă. Noi asta solicităm. Bineînţeles că au început apărarea, ancheta, dar noi avem dreptate să cerem asta şi nu există motiv de supărare, toată lumea ar trebui să se gândească, trebuie să ne gândim profund. Trebuie să se dicteze o astfel de pedeapsă încât nimeni din lume să nu mai aibă curajul să facă asta. De aceea data de 8 decembrie este pentru tot sportul mondial o seară a rezistenţei”, a spus Gumuşdag.

Meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, marţi, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul "negru" la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul "negru" indicându-i centralului Haţegan acea persoană. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului. Demba Ba l-a apostrofat pe Colţescu, spunându-i următoarele: “Nu spui niciodată <omul ăsta alb>, spui <omul ăsta>. Atunci de ce vorbeşti despre Webo folosind cuvintele <omul ăsta negru>?”

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul cu PSG din Liga Campionilor, în urma scandalului de rasism. UEFA a stabilit ca partida să se reia miercuri seară. Meciul s-a încheiat 5-1 pentru PSG.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.