Ana Luiza Filiorianu, Lizi cum îi spun cei dragi, a reuşit o performanţă remarcabilă prin calificarea la Jocurile Olimpice şi va concura în 20 august la gimnastică ritmică, individual-compus. După două decenii, România are din nou o sportivă la JO în această disciplină, despre care Lizi, la doar 17 ani, spune că a iubit-o din prima clipă.
Ana Luiza Filiorianu abia a împlinit 17 ani în 10 iulie şi deja are în urmă un deceniu de pregătire, de antrenamente dificile, de muncă dusă la extrem şi, acum, încununată cu o calificare olimpică pe care mulţi sportivi nu o pot atinge în întreaga carieră. La turneul preolimpic din luna aprilie s-a clasat pe locul 6 într-o competiţie extrem de dură, cu gimnaste din Rusia, Ucraina, Belarus sau Bulgaria care domină acest sport dintotdeauna. A progresat mult din 2014, când ocupa locul 4 la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanjing, iar recompensa a venit în acest an exact ca cireaşa de pe tort.
Pentru o fată atât de tânără este foarte realistă, dar în acelaşi timp exultă de bucurie pentru performanţa sa. Are o frumuseţe aparte, aşa cum doar gimnastele de la ”ritmică” o au. Fireşte că sunt importante şi machiajul, costumul de competiţie şi, mai ales, elementele de coregrafie regăsite în fiecare exerciţiu al ei.
Povesteşte cu calm despre începuturile sale în gimnastică ritmică, un sport pe cât de frumos şi dificil, pe atât de puţin cunoscut şi mediatizat în România.
”Aveam vreo şapte ani când am mers la gimnastică ritmică. Întotdeauna am vrut sport, sunt o fire energică şi când am văzut prima dată acest sport mi s-a lipit de suflet. La o serbare la grădiniţă, colega mea şi cea mai bună prietenă, Andreea, a făcut o demonstraţie. Mi-a plăcut mult, m-a impresionat costumul şi am rugat-o pe mama să mă ducă şi pe mine. Nu a fost prea greu atunci, era şi cu joacă, vreo 2-3 ore de antrenament pe zi, nu era greu de suportat şi pentru că eram copil. Dar, încet-încet, s-a tot adăugat câte o oră, câte un element mai dificil şi îmi plăcea. Pornisem pe acest drum şi am mers pe el”, povesteşte Lizi.
După circa doi ani şi jumătate petrecuţi la primul său club, Triumf Bucureşti, s-a mutat la un alt club din Capitală, Royal Motors.
”Tot cam doi ani şi jumătate am stat şi acolo, dar fiind club privat s-a închis la un moment dat şi atunci am venit la Olimpia Bucureşti, unde sunt şi acum. Asta s-a întâmplat acum cinci ani. Lucrez excelent cu doamna Maria Gîrbă, dar nu ne este foarte uşor pentru că nu avem o sală a noastră. Nu suntem doar noi în Sala Olimpia, există grupe de iniţiere la baschet şi tot timpul ne rugăm să avem şi noi loc cât avem nevoie, dar nu totdeauna reuşim”.
”Cât avem nevoie” înseamnă, de fapt, 6-7 ore pe zi. Un singur antrenament, zilnic. Câţi sportivi se pot antrena zilnic şi continuu câte 6-7 ore şi pentru că nu au altă sală?
”În timpul săptămânii lucrăm între orele 10.00 şi 16.00, dar sâmbătă şi duminica de multe ori sala se eliberează doar la ora 18.00 şi atunci ne apropiem de miezul nopţii cu antrenamentul. Rezist, pentru că nu am ce să fac, am pornit pe acest drum şi vreau să fie totul cât mai bine. Pe de altă parte, am văzut şi la turneul preolimpic, cam aşa durează şi competiţia, inclusiv acum la Jocurile Olimpice aşa va fi, aşa că măcar sunt obişnuită”, spune Lizi, mai mult ca o consolare.
A terminat clasa a X-a la Liceul ”Anghel Saligny”, dar pentru ea cursurile însemnau cam două ore pe zi, până la ora 10.00, iar apoi, când avea program competiţional mai lejer, alerga de la o clasă la alta pentru a recupera orele pierdute. ”Niciodată nu puteam fi cu clasa mea. Nu aveam ce face dacă de la 10.00 era programat antrenamentul. Nu am liber absolut deloc, ajung seara acasă şi dimineaţa o iau de la capăt”.
Când îi vezi exerciţiile ai putea crede că e o fire boemă. Spune însă că îi place mult matematica, pentru că a făcut ”foarte-foarte multă când era mică” şi e bună, iar pe lista pasiunilor sale se înscriu muzica clasică, literatura SF, dar şi desenul sau pictura.
Când vine vorba însă despre obiectele cu care evoluează în competiţii – minge, panglică, cerc şi măciuci – nu are preferinţe, iar explicaţia sa e simplă: ”Iubesc gimnastica ritmică enorm şi atunci o iubesc cu totul, cu tot ce înseamnă ea. Nu am preferinţe şi încerc să fiu cât mai bună la toate obiectele. Pe de altă parte, acum la Jocurile Olimpice, la individual-compus va fi o singură medalie de aur în joc, deci e clar că trebuie să am exerciţii cât mai bune la fiecare din cele patru obiecte, pentru a avea şanse cât mai mari”.
Evoluează tot timpul cu o graţie care te duce cu gândul la o balerină aflată pe scena ”greşită”. Lizi spune că baletul este o parte importantă din pregătirea sa, chiar dacă acum nu mai are o profesoară specializată pe coregrafie. ”Am avut o coregrafă la pregătiri, dar acum suntem doar cu doamna Maria, care este foarte pasionată de balet şi pune mare accent pe asta. Ne creşte ca pe nişte balerine şi ne mişcăm ca nişte balerine, indiferent de muzică. Toate gimnastele de la ritmică fac mult balet, se pune mult accentul pe asta mai ales în ţările care domină acest sport, aşa că şi noi trebuie să fim la fel cât de mult putem”.
Turneul preolimpic de la Rio, în urma căruia Ana Luiza Filiorianu a obţinut calificarea, a fost primul său contact cu ”lumea” de la cel mai înalt nivel. ”Am fost atât de fericită pentru calificare. Mă gândeam cum să fac, cum să progresez să mai adaug un punct la notări şi aveam emoţii, dar am reuşit. Înaintea concursului îmi spuneam: dacă mă calific, n-o să fac altceva decât să mă bucur de prezenţa la Olimpiadă. Acum mi-e clar însă că nu pot fi doar o participantă. S-au estompat bucuriile de atunci şi sigur că voi da tot ce pot să fiu cât mai sus. Acum număr zilele până la plecare şi sunt foarte fericită, dar sunt conştientă că nu pot emite pretenţii la medalie. Sunt prea mică încă şi cam toate adversarele sunt mai mari decât mine şi stau la rând pentru o medalie de ani de zile. Acum nu voi putea lupta cu ele cât aş vrea, dar la JO din 2020, după alţi patru ani de muncă şi experienţă, lucrurile am încredere că vor sta altfel. Sunt nerăbdătoare să plec”.
Chiar dacă este ultima sportivă tricoloră care va pleca spre Rio, în 12 august, Lizi a început să pregătească din bagaje. De acolo nu vor lipsi câteva din jucăriile ei de pluş. Nu ştie câte va duce, dar ”şeful delegaţiei” va fi Săgeţică, un dragon. Plus mascotele de la Rio, pe care le-a primit încă de la turneul preolimpic.
”Ursuleţul meu, de fapt, e un dragon, dar îi mai spun şi aşa, se numeşte Săgeţică. E cu mine la fiecare concurs, îl pup de fiecare dată înainte să intru la exerciţiu. Sigur că va fi cu mine la Rio. Cred că încă cinci jucării voi mai duce, plus mascotele de la Rio. E un ritual al meu încă de când eram mică. Mă uit la jucării, îmi amintesc de acasă, de părinţi, de cât de mult am muncit şi cât de puternică sunt că am ajuns aici. Mă motivează şi nu mă simt singură”, spune Lizi şi nu pare chiar o fetiţă.
Drumul spre Rio îl va face singură. Toată delegaţia României va fi deja acolo, iar unii vor fi încheiat concursurile, poate chiar cu medalii. Lizi spune că nu cunoaşte prea mulţi sportivi din delegaţia noastră, ”doar pe gimnaşti şi pe cei de la tenis de câmp”.
”Nu cunosc pe toată lumea, nici nu am cum. Sunt şi mai mică şi nu am avut unde să ne vedem. Îi cunosc pe gimnaşti, pe Marian Drăgulescu, pe Cătălina Ponor şi Larisa Iordache, dar şi pe cei de la tenis de câmp. Îmi place enorm tenisul de câmp, urmăresc meciurile lor cu sufletul la gură”, spune gimnasta, care consideră că decizia Simonei Halep de a refuza participarea la JO de la Rio de teama virusului Zika trebuie respectată.
”Simona a făcut atât de multe pentru România prin rezultatele ei, e decizia sa şi nu cred că e corect să fie judecată, ci respectată”, este de părere Lizi.
Îşi doreşte să practice cât mai mult acest sport minunat şi are încredere că se va califica şi la următoarea Olimpiadă. Când îşi va încheia cariera îşi doreşte enorm să deschidă o şcoală de gimnastică ritmică, ”pentru că nu există în România”, dar şi pentru că pe cât de greu este acest sport, pe atât este de frumos.
Are un mesaj pentru iubitorii de sport din România, care speră că o vor încuraja şi pe ea la Jocurile Olimpice, la fel ca pe fiecare sportiv tricolor. ”Mi-aş dori ca toţi românii să se bucure de sport, să ne susţină cu sufletul la gură pentru că ne vom strădui să facem tot ce putem mai bine. Contează mult să simţi energia pozitivă şi sper să mă încurajeze şi pe mine şi să nu fie dezamăgiţi dacă nu vom lua o medalie, asta nu înseamnă că nu am luptat cât am putut de mult fiind ajunşi acolo. Până la urmă, cred că asta e esenţa Jocurilor Olimpice: bucuria”, a încheiat Ana Luiza Filiorianu.
Gimnastica ritmică românească se va afla la a patra participare olimpică. Ultima dată, la JO din 1996, Alina Stoica s-a clasat pe locul 15 şi Dana Carteleanu a încheiat spre finalul clasamentului la individual-compus. Anterior, în 1992, Irina Deleanu, actuala conducătoare a forului naţional de profil s-a clasat pe locul 6, iar Ancuţa Goia pe locul 16, cele mai bune rezultate ale României la Olimpiadă în această disciplină datând din 1984, atunci când Doina Stăiculescu a fost vicecampioană olimpică, iar Alina Drăgan a fost pe locul 4.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
