După ce fratele său şi prietenii din copilărie au fost condamnaţi în cazul mediatizat al sechestrării sale, fotbalistul Paul Pogba a declarat că doreşte să treacă peste ce a fost, relatează AFP. „Nu există învingători în acest caz, care implică membri ai familiei mele şi persoane pe care le cunosc din copilărie”, a precizat internaţionalul francez prin intermediul avocatului său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Joi, Tribunalul Penal din Paris i-a condamnat pe Mathias Pogba şi pe cinci prieteni din copilărie la pedepse de până la opt ani de închisoare. Mathias Pogba a fost condamnat la un an de închisoare cu monitorizare electronică. Ceilalţi inculpaţi din acest proces extrem de mediatizat au primit toţi pedepse de până la opt ani de închisoare şi amenzi cuprinse între 20 000 şi 40 000 de euro pentru extorcare, sechestrare şi participare la o asociere criminală.

"În sfârşit pot să las în urmă ce s-a întâmplat în această perioadă extrem de dificilă. Această finalizare este o oportunitate pentru toată lumea de a se concentra asupra viitorului”, a transmis fotbalistul, care nu a fost prezent la proces.

Absenţa sa a fost criticată de avocaţii apărării. „Ne-a lipsit foarte mult la audiere”, subliniase Steve Ruben, avocatul unuia dintre inculpaţi, în pledoaria sa finală. „I-am citit declaraţiile, dar ne-ar fi plăcut să primim răspunsuri la întrebările noastre, deoarece comentariile sale evoluau”, a explicat el.

”Cazul Pogba ” a început în noaptea de 19-20 martie 2022, când Paul Pogba a fost prins într-o ambuscadă într-un apartament din Seine-et-Marne. Doi bărbaţi cu cagule l-au ameninţat cu pistolul în încercarea de a-i extorca 13 milioane de euro. Cazul a ieşit la iveală după ce Mathias Pogba a postat în august 2022 pe reţelele de socializare videoclipuri în care îl acuza pe Paul că l-a vrăjit pe Kylian Mbappé.

Acum, că hotărârea a fost pronunţată, mă pot concentra pe deplin asupra revenirii mele în fotbalul profesionist”, a adăugat jucătorul, care a rămas fără club de când contractul său cu Juventus a fost reziliat la sfârşitul lunii noiembrie şi a fost adesea menţionat în legătură cu Olympique Marseille în ultima perioadă.

Internaţionalul francez în vârstă de 31 de ani a fost depistat pozitiv cu testosteron, ceea ce a dus la suspendarea sa din septembrie 2023. Cu toate acestea, sancţiunea sa a fost redusă în urma apelului şi va putea reveni la fotbalul competitiv în martie anul viitor. 

Paul Pogba a crescut într-un cartier rezidenţial din Roissy-en-Brie, la periferia Parisului, înconjurat de prieteni foarte apropiaţi pe care nu i-a uitat niciodată după ce a ajuns la succes şi pe care i-a ajutat financiar în mod regulat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.