Mijlocaşul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu, a declarat, marţi, după victoria din meciul amical cu Chile, scor 3-2, că "tricolorii" nu trebuie să se îmbete cu apă rece sau să se mintă, deoarece jocul bun a venit abia după ce adversarii au rămas în inferioritate numerică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ne bucurăm că am câştigat, dar nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece sau să ne minţim. Am câştigat în faţa unei echipe care a jucat în inferioritate aproape un meci. Abia după ce am avut superioritate am reuşit să avem posesie, debutul meciului a fost slab. Aş fi vrut să nu marchez azi şi să înscriu la Varşovia. Echipa naţională este într-o schimbare, sunt mulţi debutanţi, lumea ar trebui să aibă puţină răbdare pentru noi. Am cam pierdut şansele de calificare la mondiale", a spus Stanciu la Sport.ro

Reprezentativa României a învins, marţi, pe Cluj Arena, cu scorul de 3-2, selecţionata statului Chile, deţinătoarea Copei America şi locul 4 în ierarhia FIFA, după ce a fost condusă cu scorul de 2-0. Chilienii au evoluat cu un jucător mai puţin după eliminarea lui Medel din minutul 33.

Golurile "tricolorilor" au fost marcate de Stancu '31, Stanciu '60 şi Băluţă '83, în timp ce pentru chilieni au înscris Vargas '8 şi Valencia '18.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.