Neymar a fost contestat de membrii Collectif Ultras Paris şi de o parte a publicului de pe Parc des Princes în ultimele săptămâni, după eliminarea suferită de PSG în dubla cu Real Madrid din Liga Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu toate acestea, internaţionalul brazilian de 30 de ani le-a transmis fanilor că nu are de gând să plece de la Paris.

"O să obosească să mă fluiere, pentru că mai am încă trei ani de contract", a spus el.

Potrivit lefigaro.fr, Neymar a scăpat de apostrofările suporterilor la ultimul meci, care a adus echipei PSG titlul cu numărul 10 în palmares. El nu a fost fluierat de această dată, nici înainte, nici în timpul şi nici după meciul cu RC Lens de sâmbătă seara.

"A fost un sezon lung şi dificil, cu tot ce s-a întâmplat. Dar astăzi am reuşit să câştigăm campionatul, ceea ce este foarte important pentru noi. Acum trebuie să respirăm, să ne liniştim spritele, asta e cel mai important", a declarat el, pentru site-ul clubului. 

Paris Saint-Germain este campioană în Franţa, dar s-a încoronat fără glorie. Cu tripleta Messi, Mbappe şi Neymar pe teren tot meciul, PSG a obţinut doar o remiză pe teren propriu, scor 1-1, cu Lens, în etapa a XXXIV-a a Ligue 1. Oaspeţii au jucat în inferioritate numerică din minutul 57, apoi Messi a deschis scorul, în minutul 68, dar Jean Corentin a egalat, în minutul 88, şi a stricat petrecerea campionilor. Acesta este titlul cu numărul 10 din palmaresul parizienilor, record egalat. Saint-Etienne a fost prima echipă cu zece campionate câştigate în Hexagon. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.