Revenit după o accidentare, Manuel Neuer are încă nevoie de timp şi nu va face parte din lotul lui Julian Nagelsmann pentru cele două meciuri amicale ale Germaniei din această lună, împotriva Turciei şi Austriei, a anunţat el marţi, potrivit AFP.
"Discutăm de mult timp cu Julian. Am vorbit din nou după meciul cu Dortmund. Nu voi fi în lotul echipei naţionale, am încă nevoie de timp pentru mine şi aceste meciuri vin prea repede", a explicat portarul într-o conferinţă de presă înaintea meciului cu Galatasaray, din Liga Campionilor (miercuri, ora 21,00).
Germania va primi Turcia în 18 noiembrie, pe Stadionul Olimpic din Berlin, şi se va deplasa la Viena trei zile mai târziu pentru a înfrunta Austria. Nagelsmann urmează să anunţe vineri lotul său pentru aceste două meciuri.
"Am discutat totul deschis şi voi da tot ce am mai bun pentru a reveni în echipa naţională anul viitor", a adăugat Neuer.
Următoarea fereastră internaţională este programată pentru mijlocul lunii martie 2024.
Căpitanul echipei Bayern şi al Mannschaft s-a accidentat grav la genunchiul drept în data de 9 decembrie 2022 (fractură a părţii inferioare a piciorului). El a revenit în poarta echipei Bayern abia în urmă cu zece zile, împotriva formaţiei Darmstadt, în campionat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.