Patronul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, luni, după înfrângerea din meciul cu FC Viitorul, scor 0-4, că în vară vechea conducere, formată din antrenorul Cosmin Contra şi directorul general Adrian Mutu, a greşit politica de transferuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"S-a greşit în vară. Au plecat jucători buni şi au venit... Dar problema nu e asta, jucători avem, nu avem atitudine. De exemplu, Eric, care joacă foarte bine, mie mi-a plăcut întotdeauna. De mai multe ori ne-a trimis semnale că ar vrea să vină la noi, şi-a dorit băiatul. De fiecare dată a fost refuzat, că nu e ce trebuie. E doar un exemplu şi mă limitez la atât", a declarat Negoiţă, la Digi Sport.

Principalul acţionar dinamovist crede că atacantul Adam Nemec nu va ajunge la rivala FCSB.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Eu nu cred că Nemec se va duce la rivala noastră. Problema e alta. Atât timp cât Steaua încasează de ani buni sume foarte mari din Europa, din transferuri de jucători şi aşa mai departe, a avut şi noroc la tragerile la sorţi, a şi investit, nu ne putem ... Eu sunt realist şi nu am promis niciodată că o să fac minuni. Am zis că o să fac un club stabil financiar şi sportiv şi probabil la un moment dat va veni cineva şi o să putem facem mai mult. Dar să ne comparăm cu Steaua acum, pot să zic că nu e realist. Eu i-am asigurat stabilitatea şi echilibrul financiar clubului, din punct de vedere fotbalistic, din păcate, atunci când zici că lucrurile sunt ok pot apărea... Mai e mult până la iarnă, iar eu nu cred că Nemec va ajunge acolo", a spus Negoiţă.

Omul de afaceri şi-a reafirmat regretul că a intrat în fotbal şi intenţia de a renunţa la cel puţin o parte dintre acţiunile clubului, fiind dispus totodată să-l cedeze total unui alt investitor.

"Nu înţeleg reacţia suporterilor. Ce vor de la mine? Am fost o persoană destul de bine intenţionată şi sunt. Până la urmă nu joc eu fotbal. Ce am făcut eu pentru Dinamo se ştie. Am salvat clubul, am făcut eforturi mari, am un minus foarte mare. Am făcut o greşeală, dar asta e viaţa, mai facem şi greşeli. Nu eram personajul potrivit să intru în această poveste. Cu toate că am fost avertizat că o să fiu înjurat pe banii mei, că voi fi ţap ispăşitor. Asta e, n-am vrut să ascult, m-am ambiţionat, am zis că încerc cel puţin şi văd ce fac. Îi înţeleg pe suporteri, sunt dezamăgiţi, sunt frustraţi ca şi mine de jocul echipei, care este foarte slab. Caut soluţia de a găsi pe cineva, nu am glumit deloc cu acest lucru, sper ca cineva să vină. Voi găsi să vină cineva mai motivat, eu am obosit deja. Sunt singur, am făcut foarte multe lucruri, am renovat la Săftica, am investit foarte mulţi bani, un cantonament de patru stele. Puţini au ce avem noi. Realitatea e că nu sunt din filmul ăsta. Nu e un business să-l duc de unul singur. Trebuie să fie mai mulţi şi care să se înţeleagă. Din păcate am fost autist la toate avertizările pe care le-am primit. Ne asta e problema, că am făcut o chestiune cu sufletul. Dinamo e un club interesant. Nu ne ajută situaţia actuală, dar fotbalul are momente şi momente, perioade mai bune şi mai proaste. Însă Dinamo este un club cu prestigiu, cu istorie, interesasnt, stabil financiar de doi ani şi sunt aproape convins că va veni cineva să preia ştafeta sau să facem o echipă mai competitivă", a declarat Negoiţă.

El a recunoscut că a vrut să-i cedeze fostului acţionar Nicolae Badea o parte din acţiuni în contul datoriilor pe care le are faţă de acesta, dar a fost refuzat: "Am transmis prin intermediul presei şi m-a refuzat tot prin intermediul presei."
 
Formaţia FC Viitorul a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Dinamo, în etapa a XVI-a a Ligii I. Meciul a fost marcat de incidente, după ce fanii de la peluze au rupt gardurile şi s-au îndreptat spre tribuna oficială, jandarmii intervenind cu gaze lacrimogene.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.