Directorul general al CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că atacantul Julio Baptista nu a venit pentru bani la gruparea ardeleană, ci pentru că nu mai putea sta departe de fotbal. Oficialul a precizat că brazilianul a impresionat la testele fizice, deşi nu a mai jucat de doi ani.
"Baptista are un fizic cum rar se vede la un fotbalist. Portarul va fi în lot în această seară, Baptista a făcut până acum încălzirea cu băieţii şi acum face cu preparatorul fizic şi cu jucătorii accidentaţi. I s-au făcut nişte teste fizice şi le-a trecut foarte bine, chiar a impresionat şi ăsta a fost un motiv (n.r. - al legitimării lui). Şi are o dorinţă mare de a reveni. El a dorit neapărat să revină şi, printr-o anumită conjunctură, a revenit la noi. Nu ne sperie că nu a mai jucat de doi ani. Dacă l-aţi vedea cum aleargă şi ce atitudine are, am şi discutat mult cu el, chiar nu mă sperie deloc, dimpotrivă, cred că o să ne fie de mare ajutor. O să-i sperie pe adversari, nu pe mine. Nu a venit pentru bani, stă bine financiar pentru că a avut contracte mari pe unde a jucat, de 4-5 milioane pe an şi mulţi ani, pentru că a jucat fotbal până la o vârstă. Nu problemele financiare l-au făcut să vină, pur şi simplu nu a mai putut să stea departe de fotbal şi să joace doar în partide demonstrative. E o provocare şi pentru el şi pentru noi şi sper să ne ajutăm reciproc. Deocamdată nu a emis nicio pretenţie deosebită, la noi toţi jucătorii au o sumă egală pentru chirii, nu facem excepţie pentru nimeni, a acceptat condiţiile clubului, nu alte condiţii", a declarat Mureşan, la Digi Sport.
Julio Baptista, fost mijlocaş al echipelor Real Madrid, Arsenal şi AS Roma, a semnat un contract cu campioana României, CFR Cluj.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În vârstă de 36 de ani, Baptista a mai evoluat la echipe ca Sao Paulo, Sevilla, Malaga, Cruzeiro şi ultima dată Orlando City, în 2016.
Fotbalistul brazilian are 112 goluri marcare în întreaga carieră, perioadă în care a bifat 355 de meciuri în toate competiţiile.
CFR 1907 Cluj a mai anunţat transferul portarului spaniol Jesus Fernandez Collado, în vârstă de 30 de ani.
În 2014, acesta s-a aflat în lotul echipei Real Madrid care a cucerit Liga Campionilor şi Cupa Spaniei, iar în 2012, a câştigat Supercupa Spaniei, tot cu echipa madrilenă. După experienţa Real Madrid, Jesus a mai evoluat la Levante, Granada, Cadiz, iar ultima dată a jucat pentru CyD Leonesa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.