Monica Niculescu, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 32, s-a califcat, duminică, în premieră, în optimile de finală ale Miami Open, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 6-1, pe americanca Coco Vandeweghe, locul 38 WTA.
Partida a durat o oră şi 42 de minute. Niculescu nu a trecut, până în acest an, de turul al doilea al turneului de la Key Biscayne.
În faza următoare, românca va evolua cu învingătoarea dintre britanica Johanna Konta, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 24, şi rusoaica Elena Vesnina, locul 96 WTA, venită din calificări, meci care se dispută la ora transmiterii acestei ştiri.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Calificarea în optimi este recompensată la Miami Open cu 67.590 de dolari şi cu 120 de puncte WTA.
Simona Halep, locul 5 WTA, este şi ea calificată în optimi, iar Irina-Camelia Begu. locul 35 WTA, luptă pentru a ajunge în această fază cu Kristyna Pliskova din Cehia, locul 101 WTA, venită din calificări. Scorul întâlnirii Begu - Pliskova este în acest moment 7-5, 3-4 cu break pentru jucătoarea cehă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.