Tehnicianul Mircea Lucescu a fost operat la picior de coxartroză, a anunţat clubul Dinamo Kiev, care a precizat că intervenţia chirugicală a fost un succes, iar antrenorul este "într-o dispoziţie excelentă".
Decizia de a se opera în Ucraina, şi nu în ţările europene, a fost luată de antrenorul principal după meciul cu Şahtior, pentru a-şi arăta angajamentul şi susţinerea faţă de Ucraina şi poporul ucrainean. De asemenea, el a decis să rămână aproape de echipă şi să monitorizeze procesul de pregătire al acesteia, notează Dinamo Kiev.
Potrivit sursei citate, Lucescu va începe recuperarea sub supravegherea medicilor din Kiev. Situaţia se află, de asemenea, sub controlul personalului medical al lui Dinamo, care îl va ajuta pe antrenor să treacă printr-o recuperare rapidă şi de succes la Kiev.
"Antrenorul este într-o dispoziţie excelentă, cu o stare de spirit bună şi este deja nerăbdător să se apuce de treabă. Luni, el a făcut deja primii paşi în jurul secţiei. Mircea Lucescu transmite salutări echipei şi fanilor săi", a precizat Dinamo Kiev.
Din cauza stării sale de sănătate şi a necesităţii de a fi operat de coxartroză, antrenorul dinamovist Mircea Lucescu a fost nevoit să îşi delege temporar atribuţiile către asistentul său Oleksandr Shovkovskyi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.