Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, luni seară, că Rapidului i-au lipsit prospeţimea şi luciditatea la meciul pierdut cu Universitatea Cluj, scor 0-2, în Superliga.
”Nu am făcut nimic din ceea ce am lucrat trei săptămâni. Nu avem prospeţime, am întâlnit o echipă bună, care joacă împreună. E greu să transformi o echipă care să joace pe Giuleşti şi să menţină jocul. Nu găsim soluţii. Deciziile au fost ale mele, am încercat pe final să joc cu doi atacanţi. ne-au lipsit prospeţimea şi luciditatea. Este de meditat. Vom vedea ce vom face mai departe. Am început jocul bine, dar nu suntem lucizi în deciziile pe care le luăm. Îmi cer scuze în faţa fanilor. Este în totalitate greşeala mea. Trebuia să câştigăm în faţa lor. Nu se poate să nu fi agresiv, în Giuleşti trebuie să dai dovadă de sacrifiiu”, a declarat Şumudică.
Formaţia Rapid a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a noua a Superligii. A fost primul meci pentru antrenorul Marius Şumudică pe arena din Giuleşti de la revenirea la cârma rapidiştilor, la 20 august.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.