FRF a anunţat că la meciul Austria - Macedonia de Nord, din Grupa C a turneului final al Campionatului European, au asistat din tribunele Arenei Naţionale 9.082 de spectatori, deşi capacitatea maximă permisă de protocolul sanitar al autorităţilor române a fost de aproxiamtiv 13.000 de locuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Dintre cei 9.082 de spectatori din tribune, 76 la sută au primit brăţările de acces pe baza actelor medicale care dovedeau vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală în ultimele 90 de zile sau un test RT-PCR negativ din ultimele 72 de ore. Ultimele două situaţii au fost extrem de rare, principala cale de imunizare fiind vaccinarea.

Restul spectatorilor, în număr de 2.136, au primit brăţările de acces în urma testării rapide în centrele medicale acreditate Euro-2020 de la OK Medical şi Complet Medical, începând cu 24 de ore înaintea deschiderii porţilor Arenei Naţionale. Nu s-a semnalat niciun test pozitiv.

Personalul care a organizat meciul şi cel care a asigurat serviciile pentru spectatori a fost de asemenea verificat: 976 de persoane erau imunizate prin vaccinare sau trecere prin boală, iar 376 au fost testate rapid, nefiind înregistrate cazuri pozitive.

În zilele de meci, la Arena Naţională este deschis un punct de vaccinare pentru românii care doresc să se imunizeze împotriva Covid-19.

Joi, managerul de comunicare al FRF, Răzvan Mitroi, a afirmat că toate cele 13.000 de locuri disponibile pentru fiecare meci din grupă vor fi ocupate.

Reprezentativa Austriei a învins, duminică seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1, selecţionata Macedoniei de Nord, într-un meci din grupa C a Euro-2020.

A fost primul meci găzduit de România la un turneu final al Campionatului European.

Au înscris: Lainer ’18, Gregoritsch ’78, Arnautovic ‘89 / Pandev ‘28.

Pe Arena Naţională vor mai avea loc confruntările Ucraina – Macedonia de Nord (joi, 17 iunie, ora 16.00) şi Ucraina – Austria (luni, 21 iunie, ora 19.00), ambele tot din grupa C a Euro-2020, precum şi o optime de finală, în 28 iunie, de la ora 22.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.