Florin Tănase, jucătorul echipei FCSB, are două regrete după meciul cu Olympique Lyon: că nu le-a putut oferi o victorie suporterilor şi că s-au primit cele două goluri pe final de meci.
„Un meci dificil, ştiam că jucăm împotriva unei echipe cu jucători de calitate, dar zic eu că ne-am ridicat la nivelul acestei competiţii şi, probabil, daca nu venea si acel ajutor al arbitrului pentru ei, era mingea în faţa lui, trebuia să se oprească, unii dintre jucătorii noştri s-au oprit puţin... oriunde în lume se fluiera... şi plus alte decizii.
Ăsta este fotbalul, important e că am arătat că ne putem bate de la egal la egal cu oricine, nu contează numele lor, putem chiar să învingem pe oricine şi cred că acesta este marele câştig.
[Despre faza la care a fost împins de Perri] Mi-a spus arbitrul că a verificat, mingea nu era în joc. [râzând] E vina lui Radunovic, că nu s-a grăbit să execute mai repede cornerul
Acesta este marele regret din seara aceasta, că nu am reuşit să-i facem pe aceşti spectatori minunaţi fericiţi. Au creat o atmosferă incendiară, cum nu o să existe la o altă echipă din Romania, vreodată. Al doilea regret este că am încasat două goluri pe final ceea ce este destul de dificil pentru meciul retur, să întoarcem”, a declarat Florin Tănase după înfrângerea cu Olympique Lyon, scor 1-3, de pe Arena Naţională.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...