Max Verstappen nu a putut închiria un Mercedes AMG GT în timpul unei călătorii recente în Portugalia, deoarece a fost considerat prea tânăr pentru puternicul model. Firma de închirieri auto a confirmat informaţia pentru The Sun, potrivit RMC Sport.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Încoronat pentru a treia oară campion mondial de Formula 1 în 2023, Max Verstappen nu are totuşi experienţă în opinia unei companii de închirieri auto. Pilotul olandez nu a primit autorizaţie pentru a închiria un Mercedes AMG GT în timpul unei călătorii recente în Portugalia.

Ajuns pe aeroportul din Faro, Max Verstappen (26 de ani) a fost nevoit să respecte regulile atunci când a făcut rezervarea. Motivul: firma Sixt a impus o limită de vârstă (30 de ani) pentru închirierea Mercedes-ului AMG GT. "Angajaţii partenerului nostru franciză din Portugalia au respectat pur şi simplu regulile stabilite din motive de asigurare", a precizat Sixt pentru presa britanică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Verstappen a primit un model mai puţin puternic

Max Verstappen a avut parte de un mic tratament special atunci când a primit un alt model de top (BMW Seria 5), chiar dacă mai puţin puternic decât cel pe care îl alesese iniţial. Însoţit de mai mulţi prieteni, pilotul Red Bull a rezervat circuitul auto Autodromo Internacional do Algarve.

"Desigur, nu există niciun dubiu cu privire la abilităţile sale de conducere şi la experienţa pe care o are cu maşini puternice", a conchis Sixt despre pilotul care a obţinut 19 victorii în Formula 1 în 2023. "Începând de astăzi, el poate închiria oricând maşina pe care o doreşte de la noi".

După şederea sa în Portugalia, Max Verstappen a plecat în Brazilia pentru a participa la nunta lui Nelson Piquet Jr. Următorul sezon de Formula 1 începe la sfârşitul lunii februarie, cu Marele Premiu al Bahrainului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.