Marta Kostiuk a pierdut, marţi, meciul cu sportiva americană Coco Gauff, din sferturi de la Australian Open, dar a fost mândră că ea şi compatrioţii ei ucraineni au reuşit să atragă atenţia asupra războiului care încă face ravagii în ţara sa după aproape doi ani.
Kostiuk şi compatrioata sa Daiana Iastremska au ajuns amândouă în sferturi la primul turneu de Grand Slam al anului, în timp ce Elina Svitolina a fost nevoită să se retragă în turul al patrulea, relatează Reuters.
"Cred că fetele s-au descurcat foarte bine", a spus Kostiuk, după ce a pierdut meciul cu Gauff.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Sper, ştiţi, că vom reuşi să avem succes la majoritatea turneelor, în special la cele mari, unde este multă presă", a spus ea, subliniind că acest lucru ar contribui la menţinerea Ucrainei, unde părinţii şi sora ei încă locuiesc, în atenţia lumii.
"Cred că oamenilor ar trebui să li se reamintească", a declarat Kostiuk reporterilor, fără a menţiona Rusia în discuţia despre război.
Înainte de sfertul de finală, Kostiuk a auzit ştiri despre un atac cu rachete care vizau Kievul şi a trimis un mesaj prietenilor pentru a-i întreba cum sunt.
"Ei au spus: "Ei bine, verificăm scorul tău şi locul unde zboară rachetele"", a spus ea.
Nimeni nu ar fi crezut că Ucraina va continua să lupte după doi ani, a afirmat Kostiuk.
"Ar fi spus că nu vom rezista niciodată, nu vom supravieţui la asta timp de doi ani", a spus ea.
Fanii de acasă i-au trimis mesaje de susţinere, urmărind tenisul ca pe o bucurie.
"'Ne-am bucurat atât de mult. Sportul a adus întotdeauna multă bucurie şi fericire oamenilor, indiferent de vremuri Adevăratul tribut al războiului asupra tinerilor din ţară va fi resimţit abia peste 10 sau 15 ani. Sper că voi avea timp şi influenţă în viitor pentru a ajuta cât mai mulţi copii în sport - dar nu este uşor. Dar toată lumea rezistă foarte bine. Sper cu adevărat că tot acest lucru îi va face pe oameni mai puternici", a mai spus Kostiuk.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...