Clubul Rapid a anunţat, marţi seară, revenirea lui Marius Şumudică, pe banca tehnică, în locul nord-irlandezului Neil Lennon.
În vârstă de 53 de ani, “Şumi” va sta pe banca Rapidului din nou după 13 ani, urmând să îl înlocuiască pe Neil Lennon.
„Mi s-a îndeplinit un vis! Îmi doream foarte mult să revin acasă, Giuleştiul este casa mea. Cuvintele sunt de prisos, nu am ce să spun. Nu pot exprima prin cuvinte ceea ce simt în acest moment. Rapid este echipa pe care o iubesc. Sunt dator faţă de această echipă. Simt că în acest moment sunt dator să fac lucrurile aşa cum trebuie şi să ieşim din zona în care ne aflăm acum, să ducem Rapidul acolo unde toată lumea aşteaptă. Ştiu că sunt aşteptări. Niciodată nu m-am ferit de genul acesta de aventuri! Sper să reuşesc, este plăcerea vieţii mele! Fotbalul mi-a dat tot în viaţă, iar eu trebuie să dau tot fotbalului! Rapidul mi-a dat tot în viaţă! Am fost campion cu Rapid şi sper să fiu campion cu Rapid şi din postura de antrenor. Acesta este visul meu”, a declarat noul antrenor al Rapidului.
Crescut în galeria alb-vişinie, Marius Şumudică a câştigat titlul de campion în 1999, an în care a obţinut şi titlul de golgheter al Rapidului, cu 20 de goluri marcate: 17 în campionat, două în Cupa României şi unu în cupele europene.
“Şumi” ocupă locul 24 în clasamentul all-time al marcatorilor din istoria Rapidului, cu 46 de goluri înscrise în tricoul alb-vişiniu.
Ca fotbalist, Marius a evoluat în Giuleşti timp de trei sezoane, între 1997 şi 1999, dar şi în stagiunea 2001-2002, pe lângă titlul de campion, câştigând şi Cupa României de două ori, în 1998 şi 2002.
Ca antrenor, pe lângă experienţa de pe banca Rapidului, din sezonul 2010/2011, când i-a condus pe giuleşteni în 29 de etape, Marius Şumudică a mai antrenat la Astra Giurgiu, alături de care a şi ridicat trofeul de campion, Farul Constanţa, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, CFR Cluj, dar şi formaţii din străinatate, ca Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.
Antrenorul giuleştean îl va antrena din nou pe căpitanul Cristian Săpunaru, cel alături de care a câştigat campionatul din 2016, cu Astra Giurgiu.
După şase runde, Rapid ocupă locul 11 în Superliga României, cu cinci remize şi o înfrângere.
Primul meci cu Marius Şumudică pe bancă se va disputa vineri seara, de la ora 22:00, la Iaşi, atunci când Rapid caută să “spargă gheaţa” cu prima victorie a sezonului, împotriva Politehnicii.
Tot marţi, Rapid a anunţat despărţirea de antrenorul nord-irlandez Neil Lennon, după numai şase etape din actualul sezon al SuperLigii României.
Venit în această vară, Neil Lennon nu a reuşit să obţină vreo victorie “oficială” pe banca Rapidului, terminând de cinci ori la egalitate şi pierzând un meci, cel cu Petrolul (0-1), de la Ploieşti.
Alături de Neil, vor pleca şi alţi membri ai staffului său, Iain Brunskill, Andrew Liddell sau Kyirakos Televantos.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.