Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, le-a promis protestatarilor care au manifestat miercuri în faţa sediului MTS că angajaţii care sunt remuneraţi cu salariul minim pe economie vor beneficia de o creştere cu 25 la sută începând cu luna iunie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, Andy Nagy, a declarat că  ministrul Dunca a făcut promosiunile în urma unor discuţii cu alţi membri ai Guvernului.

"Astăzi se va semna contractul colectiv de muncă. În plus, am primit promisiunea că de la 1 iunie, retroactiv, colegii noştri cu salariu minim vor avea creşteri salariale de 25 la sută. Domnul ministru s-a consultat în timpul discuţiilor cu noi, cu membri ai Guvernului şi astfel a putut să ne facă aceste promisiuni. Aşa s-a hotărât, de la 1 iunie, pentru toţi angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului. Suntem în jur de 3.500 de angajaţi şi luând în calcul salarii minime de 1.450 de lei, cu tot cu sporuri şi vechime, impactul va fi unul mic. E vorba de 25 la sută la 1.450 de lei. Avem un calendar al protestelor şi după consultări cu membrii sindicatului vom reveni în cazul în care ei nu vor fi mulţumiţi”, a declarat Nagy.  

Angajaţii din Ministerului Tineretului şi Sportului şi din instituţiile din ţară aflate în subordinea acestuia au protestat, miercuri, în faţa sediului MTS şi la direcţiile judeţene de tineret şi sport din ţară, faţă de proiectul Legii salarizării, cerând eliminarea inechităţilor salariale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.