Pilotul spaniol al echipei Honda Marc Marquez a căzut de două ori sâmbătă, în timpul calificărilor pentru Marele Premiu al Indonezei, a doua etapă a Campionatului Mondial de MotoGP, şi încă o dată, rău, duminică, în tururile de încălzire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul de duminică a fost grav, sextuplul campion mondial lovindu-se la cap şi suferind un traumatism cranian. El a pierdut controlul motocicletei, a fost proiectat în aer, apoi a căzut rău, rostogolindu-se de mai multe ori.

 

El a fost transportat la spital, unde s-a stabilit că nu a suferit fracturi, şi ulterior a revenit pe circuit.

"A fost un accident uriaş. Nu are nimic rupt, dar trebuie să fim atenţi. Vom vedea evoluţia lui în următoarele 24 de ore", a explicat Alberto Puig, managerul Honda, potrivit lequipe.fr.

În aceste condiţii, pilotul de 29 de ani nu va putea lua startul în cursa de pe circuitul Mandalika, amânată de mai multe ori în această dimineaţă din cauza ploii torenţiale.

Marcquez tarversează o perioadă groznică din cariera lui din cauza accidentărilor. El a ratat sezonul 2020 după ce a căzut în prima etapă şi a suferit o fractură de humerus drept, la 19 iulie 2020. De atunci, el a fost operat de trei ori şi cu greu a revenit la forma care l-a consacrat.

Pilotul spaniol a intrat în competiţie abia în etapa a treia a ediţiei 2021 a CM de MotoGP, dar nu a terminat sezonul, pentru că a avut din nou probleme. Spaniolul a ratat ultimele două etape, după ce a suferit, la finalul lunii octombrie, o comoţie cerebrală în urma unui accident la un antrenament off-road.

În prima etapă a actualului sezon, Marquez a ocupat locul 5 pe circuitul Lusail din Qatar, la 6 martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.