Fundaşul argentinian al echipei Manchester United, Lisandro Martinez, care a revenit recent după o accidentare, este din nou indisponibil pentru "cel puţin opt săptămâni", după ce s-a accidentat la genunchi duminică, a anunţat gruparea engleză.
Jucătorul de 26 de ani a suferit o accidentare la ligamentele genunchiului în timpul victoriei de duminică cu West Ham (3-0) şi "este de aşteptat să fie indisponibil cel puţin opt săptămâni", a scris clubul din nordul Angliei pe site-ul său.
Internaţionalul argentinian, care a suferit o accidentare la picior în septembrie, a revenit pe teren la mijlocul lunii ianuarie, după o absenţă de patru luni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.