Fostul atacant al Barcelonei şi al Uruguayului, Luis Suarez, a semnat prelungirea contractului pe un sezon cu Inter Miami, a anunţat, miercuri, clubul din Major League Soccer (MLS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atacantul în vârstă de 37 de ani a marcat 25 de goluri în toate competiţiile de când s-a alăturat clubului înainte de începutul sezonului, inclusiv 20 în sezonul regulat record al lui Miami.

„Sunt foarte fericit, foarte încântat la ideea de a continua încă un an şi de a mă putea bucura de aceşti fani de aici, care sunt ca o familie pentru noi. Ne simţim foarte, foarte ataşaţi de ei şi sper ca anul viitor să le putem aduce şi mai multă bucurie”, a declarat Luis Suarez în comunicatul de presă al clubului care a anunţat vestea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Miami a câştigat în acest an Supporters' Shield, un trofeu acordat în fiecare an echipei cu cele mai multe puncte în sezonul regulat al MLS, dar a fost eliminată în primul tur al play-off-ului de Atlanta United, pe teren propriu, în noiembrie (2-3).

De atunci, antrenorul argentinian Gerardo Martino a părăsit clubul, iar compatriotul şi fostul coechipier al lui Suarez la Barça, Javier Mascherano, 40 de ani, a fost numit în funcţia de antrenor marţi.

Suarez şi-a anunţat retragerea din echipa naţională a Uruguayului în septembrie, după ce a marcat 69 de goluri în 143 de apariţii.

Atacantul a jucat în Europa pentru Ajax, Liverpool şi Atletico Madrid şi a petrecut un sezon în Brazilia cu Gremio înainte de a ajunge la Miami.

La Inter Miami, echipă patronată de David Beckham, evoluează şi Lionel Messi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.