Condusă cu 1-0 pe tabela de marcaj, condusă cu 2-0 per total în dubla manşă cu Los Angeles FC şi având nevoie de trei goluri pentru a merge mai departe, Inter Miami a reuşit o revenire extrem de improbabilă, datorită lui Lionel Messi, şi s-a calificat în semifinalele CONCACAF Champions Cup pentru prima dată.
Messi a marcat două goluri, inclusiv golul decisiv din penalti în minutul 84, care a adus victoria lui Inter Miami în faţa lui LAFC cu 3-1 miercuri seara şi o victorie la general cu 3-2 în dubla manşă.
„Am dat totul”, a declarat antrenorul echipei Inter Miami, Javier Mascherano. „Ne-am dorit, am vrut să fim în semifinale şi cred că s-a văzut. ... De multe ori norocul trebuie să fie de partea ta, iar noi l-am avut.”
Inter Miami va înfrunta echipa Vancouver Whitecaps în semifinale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.