Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat că jucătorii George Cîmpanu (21 de ani), Ştefan Baiaram (18 ani) şi Jovan Markovici (20 de ani) au fost amendaţi pentru scandalul provocat în avionul echipei naţionale under 21. Totodată, Reghecampf a acuzat FRF că a organizat prost deplasarea echipei în Spania, cu o cursă de linie şi cu o escală de şapte ore în Austria, la revenirea în ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am discutat, pentru că ne interesează foarte mult atitudinea jucătorilor noştri când participă la meciurile echipei naţionale. Sunt sigur că şi-au învăţat lecţia, vom vedea ce decizie vor lua cei de la federaţie în această direcţie, dar vreau să fac o paranteză şi să vă spun un singur lucru şi nu vreau să vă duceţi în direcţia că vorbesc împotriva celor de la echipa naţională, că nu au organizat bine sau că nu au făcut bine. Echipa naţională U21 a avut o escală de şapte ore în Viena, lucru care pentru mine nu este normal. Ne trimitem jucătorii la echipa naţională să aibă cele mai bune condiţii. În situaţia actuală, cu atâţia oameni infectaţi cu acest Covid-19, să stai şapte ore în aeroport nu cred că este un lucru pozitiv. Nu ştiu cum s-a ajuns la această decizie. Nu vreau să scuz ce au făcut ei. Primesc o amendă din partea noastră, cu siguranţă, pentru că comportamentul lor în afara clubului contează foarte mult pentru noi, nu numai când participă la echipa naţională, ci şi când au parte de alte evenimente. Eu, personal, cer scuze în numele lor domnului care a fost jignit sau spune că a fost jignit, dacă a fost jignit, pentru că există două păreri şi trebuie să ascultăm şi părerea jucătorilor, care şi ei spun la rândul lor că au fost jigniţi de acea persoană. Dar nu este normal să se întâmple acest lucru şi sunt sigur că jucătorii noştri pe viitor nu vor mai avea partea de astfel de evenimente. Nu are nicio treabă moralul jucătorilor cu (n.r. - cu rezultatul şi incidentul)... Sunt componenţi ai naţionalei under 21, sunt oameni specializaţi să analizeze evoluţai lor acolo. Eu nu pot să-mi dau cu părerea despre meciurile echipei naţionale pentru că nu este problema mea. Dacă mă întrebaţi pe mine, ei au jucat bine în minutele pe care le-au avut, ar putea să o facă şi mai bine. Pe mine mă interesează ca evoluţia lor la club să fie una foarte bună şi noi să-i propunem pentru selecţia la echipa naţională, dar nu noi, ei, prin jocurile pe care le fac, şi dacă au rezultate pozitive la echipa de club. Eu îmi cer scuze, nu e normal ce au făcut, nu le iau apărarea, nu au voie să aibă parte de asemenea evenimente, sunt jucători profesionişti, dar, în acelaşi timp, ar trebui văzut şi programul lor. Chiar dacă au 19-20 de ani nu ar trebui să fie puşi în postura să circule cu o cursă de linie, să stea şapte ore aeroport în condiţiile actuale. Am avut discuţii cu ei, le-am dat şi o amendă, au simţit-o foarte bine, deci cu siguranţă vor fi motivaţi", a declarat Reghecampf, duminică, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că Andrei Ivan a trecut cu bine peste conflictul cu selecţionerul Mirel Rădoi.

"Andrei Ivan este foarte bine, mai ales că a jucat după acel episod, au câştiugat meciul, au avut motive să se bucure şi să-şi rezolve problemele care au fost. Andrei e bine. Nu a discutat chiar absolut deloc despre acest eveniment. Nu mă priveşte pe mine ce fac jucătorii noştri la echipa naţională. Doar le urmăresc jocul, pregătirea, ceea ce se întâmplă pe margine, dar nu pot să intervin asupra a ceea ce se întâmplă acolo", a spus Reghecampf.

Întrebat despre preluarea conducerii tehnice a echipei naţionale, Reghecampf a răspuns: "Discutăm nişte lucruri care nu au rostul. Trebuie să ne concentrăm mai mult asupra a ceea ce avem noi de făcut, aici. Contractul meu cu Universitatea Craiova se întinde pe doi ani, nu m-am gândit nicio secundă să plec, mă simt foarte bine, relaţia cu patronul echipei este foarte bună, cu echipa, cu oamenii care sunt pe lângă echipă. Se scrie, nu numai de mine, sunt foarte nume care sunt acolo. Eu sunt sub contract, nu-mi place să discut despre acest lucru şi, sincer, nu mă interesează acest subiect în momentul de faţă. (n.r. - dacă se va răzgândi Mirel Rădoi şi pe cine vede în locul lui) Încă o dată, nu mă interesează acest subiect, nu pot să vorbesc în numele lui Mirel Rădoi, el trebuie să explice motivele pentru care a hotărât să ia o asemenea decizie. Când mă gândesc la echipa naţională, mă gândesc la antrenori care sunt liberi, care au un nume şi care au o forţă în spate, nu vreau să dau nume ca să nu supăr antrenorii care sunt vizaţi. Sunt sigur că cei de la federaţie vor analiza şi vor lua cea mai bună decizie pentru fotbalul românesc."

Reghecampf este convins că jucătorii săi vor fi foarte motivaţi în meciul cu ultima clasată, Academica Clinceni, programat, luni, de la ora 20.30, la Craiova, în etapa a XII-a a Ligii I.

"Vom aborda acest meci cu cei mai buni jucători pe care îi avem la dispoziţie, cu mare seriozitate, indiferent de poziţia din clasament a celor din Clinceni. O să jucăm sută la sută şi o să încercăm să câştigăm toate cele trei puncte. Asta depinde numai de noi, dacă vom serioşi, cu o determinare bună, probabil vom avea un meci mai uşor. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi un meci dificil, aşa cum sunt toate meciurile dacă nu le tratezi sută la sută cu responsabilitate şi profesionalism, care să ne ducă pe locurile care se bat pentru câştigarea campionatului. Ştiu nivelul jucătorilor noştri, ştiu ceea ce pregătim la antrenament, important e ca ei să intre cu o determinare foarte bună şi cred că au toate condiţiile, au motivaţie, au absolut tot ce au nevoie ca să intre pe teren şi să câştige această partidă. Sper ca această pauză pe care am avut-o să ne aducă un plus, din toate punctele de vedere. Ne-am pregătit foarte bine, am avut un program foarte bun, nu ascund faptul că după ultimul meci Koljici nu s-a putut antrena şi pregăti sută la sută, având o problemă de sănătate, Conte, la fel, nu şi-a revenit după acea problemă la gleznă, dar toţi ceilalţi jucători plus cei care au venit de la echipa naţională sunt apţi de joc şi s-au pregătit foarte bine. Screciu este suspendat", a adăugat el.

Tehnicianul speră ca Liga I să nu fie perturbată de noi infectări cu virusul Sars-CoV-2 în rândul jucătorilor.

"Majoritatea jucătorilor noştri este vaccinată, avem mare grijă, încercăm să ne ferim cât mai mult. Dacă se întâmplă, se întâmplă. Dar noi ne-am luat toate măsurile, încercăm să ne protejăm foarte bine şi sper să nu avem parte de asemenea evenimente. Eu sper să nu se întâmple acest lucru (n.r - ca pandemia să încurce Liga I). Majoritatea echipelor are loturi foarte bine structurate. Nu aş vrea să comentez această situaţie (n.r. - de la FCSB), nu văd acest lucru cu bucurie, îmi pare rău pentru situaţia lor de acolo, de aceea şi noi încercăm să facem tot ce putem să ne protejăm, să nu avem parte de asemenea evenimente, dar asta este întâmplă în viaţa noastră de zi cu zi, nu numai în fotbal şi sper să nu se întâmple la noi", a afirmat Reghecampf.

Săptămâna aceasta, mai mulţi jucători din naţionala U21 a României au avut un comportament neadecvat în aeroport şi în avionul care a adus în ţară lotul din cantonamentul din Spania.

Jucătorii George Cîmpanu (21 de ani), Ştefan Baiaram (18 ani) şi Jovan Markovic (20 de ani) au fost principalii protagonişti a acestui scandal.

Din informaţiile primite de la un pasager din avion, cei trei au înjurat şi în duty free, dar şi în avion, ei adresându-şi chiar injurii cu caracter rasist.

"O însoţitoare de zbor, româncă, care şi ea a fost abuzată de Cîmpanu şi Baiaram, vine spăşită şi îşi cere scuze în numele companiei pentru zborul cu probleme. Atenţie! Însoţitoarea de zbor era vizibil afectată de tot şi a încercat să îndulcească dimineaţa. Ieşind din avion, se vedea clar după cantitatea de mizerie lasată în urmă, unde începea şi unde se termina delegaţia României la fotbal U21", a povestit un pasager.

FRF a anunţat că a demarat o anchetă internă.

"Am luat act de eventualul incident care ar fi avut loc în avion la revenirea selecţionatei U21 la Bucureşti. Federaţia Română de Fotbal tratează cu seriozitate aceste incidente şi a demarat o anchetă internă. Indiferent de numele jucătorului, în cazul în care comportamentul său a fost unul inadecvat, se va acţiona în consecinţă. Educaţia este foarte importantă pentru Federaţia Română de Fotbal şi încercăm să evităm astfel de situaţii. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care FRF a implementat în octombrie 2019, la toate loturile naţionale, programul educaţional Football Management Skills. Obiectivul este construirea noilor generaţii de tricolori cu jucători mai bine adaptaţi fotbalului profesionist, capabili să îşi consolideze stabilitatea financiară, expunerea media adecvată, să aibă un regim nutriţional sănătos, un echilibru mental, un comportament exemplar pe teren şi în afara lui şi un traseu sportiv în spiritul integrităţi", se arată în răspunsul FRF oferit digisport.ro.

Naţionala U21 se întorcea din cantonamentul din Spania, iar selecţionerul Florin Bratu nu s-a aflat la bordul aeronavei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.