Fotbalistul echipei Bursaspor, Iasmin Latovlevici, a înscris un gol în partida câştigată, vineri seară, pe teren propriu, scor 2-0, în faţa formaţiei Alanyaspor, în etapa a zecea a campionatului Turciei.
Latovlevici, integralist la gazde, a marcat în minutul 2. Celălalt gol a fost înscris de Aytac Kara, în minutul 45.
Tot la Bursaspor, Bogdan Stancu a jucat până în minutul 65.
Echipa din Bursa ocupă locul 11 în clasament, cu 12 puncte, iar Alanyaspor este pe 12, cu acelaşi număr de puncte, dar un golaveraj mai slab. Lider este Galatasaray, cu 19 puncte şi un joc mai puţin.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.