LaLiga investighează, potrivit El Confidencial, un posibil aranjament între Cadiz şi Sevilla cu ocazia meciului din primul eşalon, din data de 15 mai. Cadiz a câştigat meciul in extremis, relatează RMC Sport

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Partida s-a încheiat 1-0 pentru Cadiz, singurul gol fiind marcat de Sergi Guardiola, în minuul 90+6.

Organismele de conducere ale fotbalului spaniol investighează posibilitatea ca echipa Cadiz să fi beneficiat de o mână de ajutor din partea vecinilor andaluzi pentru a smulge victoria în ultimele secunde.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

A fost o victorie importantă în lupta pentru supravieţuire, una pe care Rayo Vallecano a găsit-o puţin prea suspectă. Clubul a depus o plângere la LaLiga, susţinând că a primit informaţii despre o posibilă înţelegere între Cadiz şi Sevilla pentru a manipula rezultatul meciului. Pe lângă faptul că s-a depus plângere, a existat şi o declaraţie polemică a lui Sergio Ramos.

"Cei de la Cadiz sunt vecinii noştri. Fie că vă place sau nu, am o afecţiune specială pentru sud, pentru Andaluzia, iar miza era mare pentru ei. Cu o miză atât de mare, este normal ca jucătorii lor să facă unele comentarii. Dar asta a fost tot", a declarat fundaşul Sevillei după fluierul final. Potrivit El Confidencial, unii dintre cei implicaţi în meci au fost chemaţi să depună mărturie.

Totuşi, acest episod nu a împiedicat-o pe Cadiz să retrogradeze în liga a doua, alături de Almeria şi Granada, în timp ce Rayo Vallecano s-a salvat, terminând pe locul 17.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.