Imagini cu un copil care conduce un BMW pe un drum din judeţul Dâmboviţa au apărut în mediul online, iar poliţiştii au demarat verificările. Aceştia anunţă că atât copilul, cât şi proprietarul maşinii au fost identificaţi.
VIDEO - https://focuspress.ro
Imagini cu un copil care conduce un BMW pe un drum din judeţul Dâmboviţa în timp ce ascultă manele au apărut în mediul online. Imaginile par a fi filmate chiar din acelaşi vehicul, de pe bancheta din spate.
În clip se vede cum copilul intră inclusiv într-o depăşire, iar de o parte şi de alta a şoselei sunt oameni.
Poliţiştii din Dâmboviţa anunţă că au demarat verificări.
”La data de 28 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Butimanu, s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
Sursa citată a precizat că a fost identificat atât minorul respectiv, cât şi proprietarul autoturismului, urmând audieri şi alte măsuri dispuse de procurorul de caz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.